Recomandare film: The Salt of the Earth sau “o lecție de privire”. Unul dintre cele mai frumoase documentare, din punct de vedere vizual, al ultimilor ani

Ai poftă de un film și nu mai știi la ce să te uiți ?

Vin cu o idee pentru tine. În seara asta, de la ora 20, ai pe Aleph News The Salt of the Earth sau “o lecție de privire”.

Să-ți și povestesc câteva despre acest film. Este un documentar fascinant, unul dintre cele mai frumoase documentare din punct de vedere vizual al ultimilor ani.

În The Salt of The Earth, regizorul german Wim Wenders face un portret cinematografic al cunoscutului fotograf și jurnalist brazilian Sebastião Salgado, dar vei descoperi că este mai mult decât atât. Ar fi mai degrabă un portret al umanității surprinse de lentila aparatului lui Salgado.

Vei călători mult prin acest film și vei face cunoștință cu isteria mută, care reiese din fotografiile lui Salgado, pe care dacă le privești, ai zice că sunt vii, că îți grăiesc.

O să vezi doar imagini alb-negru la Salgado, dar o să vezi și cum iese adesea o rază de lumină de undeva, chiar și în cele mai grele și dureroase imagini.

„Chiar la începutul documentarului, fotograful explică într-un monolog memorabil că a fotografia înseamnă – potrivit originilor grecești ale cuvântului- a picta cu lumină.
Cam asta face- la nivel cinematografic- regizorul Wim Wenders în filmul „The Salt of the Earth”: pictează cu lumină mizeria și frumusețea omului contemporan așa cum se reflectă el în fotografiile lui Sebastião Salgado.”
, spune George Mihalcea pentru CINEMALEPH.

În călătoria fotografului în Rwanda, unde a fost martorul unui genocid, a trăit unul dintre cele mai grele momente din viața lui, pentru că a văzut moartea celor din jur trecându-i din obiectiv direct în propriul trup. Se simțea bolnav și fără vreo putere, dar medicul a constatat că nu are absolut nicio problemă medicală, însă l-a îndemnat să se oprească:
„Tu nu ești bolnav. Ai văzut atâtea morți încât acum, tu mori. Trebuie să oprești asta.”

Sătul de tot ceea vedea și simțea, se hotărăște să facă o pauză, iar în această parte a filmului facem cunoștință cu renașterea și transformarea. A pornit cu locul în care s-a născut, unde constată că pământul era la fel de mort ca oamenii pe care i-a imortalizat. Aici are loc magia. Împreună cu soția lui dau naștere unei păduri. La propriu, cumva…Se hotărăște să prezinte lumii o nouă planetă și începe să fotografieze lumea așa cum era ea la început, adică fără oameni.

Sebastião Salgado: „I put photography as my life. I lived inside photography.”

Detalii film
Documentar/Biografic: 110 minute

Regia: Wim Wenders, Juliano Ribeiro Salgado

Cu: Wim Wenders, Juliano Ribeiro Salgado

Premii

Premiul publicului la Festivalul Internațional de Film San Sebastian 2014;

Premiul special Un Certain Regard 2014 la festivalul de film de la Cannes;

César 2015 pentru cel mai bun documentar;

Platino 2015 pentru cel mai bun documentar

Și dacă nu te-am convins destul să vizionezi filmul, sigur te va convinge CINEMALEPH:

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook