Salut,

Și tu te resimți după o săptămână de stat în casă? De când dormitorul sau sufrageria s-a transformat în birou, e greu să mai găsim un loc care să ne ajute să ne deconectăm. Și de data aceasta, în ajutor ne vine tehnologia. Hai să îți spun mai multe despre Headspace, aplicația de mindfulness care ne învață cum să dăm o pauză creierului și să ne regăsim liniștea și starea de bine.

Unul dintre fondatorii aplicației este un fost călugăr budist care a petrecut 10 ani în mănăstirile din Nepal, India sau Tibet. Headspace îți pune la dispoziție programe scurte de câteva minute care includ exerciții de respirație, de concentrare, de scanare a propriului corp sau de meditație.

Dacă stresul acumulat în ultimele zile ți-a dat insomnii, Headspace te ajută să te relaxezi înainte de somn cu ajutorul sunetelor de fundal precum, cel al ploii, al vântului sau cu muzică ambientală.

Totuși trebuie să știi că pentru a vedea rezultate, trebuie să faci exercițiile cel puțin 10 zile. Poți descărca aplicația și ai o perioadă de testare gratuită, apoi poți opta pentru un abonament lunar sau anual. Headspace are în prezent peste 1 milion de abonați în întreaga lume. La final e important să ne menținem sănătoși să trecem peste această perioadă dificilă și ne rămânem fericiți și buni.

Până data viitoare, stay sane and smart!

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook