Covid-19| Cercetătorii de la Harvard promovează „testele eronate”, dar mai ieftine și mai rapide

Covid-19| Cercetătorii de la Harvard promovează „testele eronate”, dar mai ieftine și mai rapide

Proverbul care spune că Mai binele este dușmanul binelui este ilustrat tragic în strategia de testare necorespunzătoare pentru Covid-19 în Statele Unite, susțin cercetătorii care promovează anumite teste rapide care costă un dolar. Acestea sunt mai puțin precise dar repetabile de mai multe ori pe săptămână.

Michael Mina, profesor de epidemiologie la Harvard, a făcut campanii de săptămâni întregi pentru ceea ce el a numit teste de „proasta calitate”, nule sau « de rahat » (crappy). Ideea este să renunțăm la modelul actual de teste moleculare de înaltă precizie (teste PCR), care sunt încă prea rare în cea mai mare parte a Statelor Unite, pentru care oamenii de multe ori stau la coadă ore întregi și așteaptă zile, sau chiar o săptămână, pentru rezultate.

El a propus ca Agenția Medicamentelor din SUA (FDA) să autorizeze comercializarea testelor rapide, efectuate acasă.

Aceste teste au o sensibilitate scăzută, ceea ce înseamnă că ratează multe cazuri pozitive și, prin urmare, oferă o mulțime de „rezultate fals negative”, dar pentru Michael Mina și alți experți, această strategie ar fi mai eficientă din punct de vedere al sănătatii publice deoarece, la nivelul populației, numărul de cazuri identificate ar fi mai mare decât în ​​prezent.

Teste pentru detectarea celor infectați

Aceste teste rapide sunt bune pentru detectarea persoanelor infectate, care răspândesc virusul, în timp ce testele PCR sunt foarte sensibile și detectează chiar și concentrații scăzute ale virusului la pacienții care se află la sfârșitul bolii, când nu mai sunt contagioși.

„Suntem atât de obsedati de testările de ultimă generație, scumpe, încât nu testăm pe nimeni”, a declarat Michael Mina în podcastul This Week in Virology.

„Poate că avem nevoie doar de un test mai puțin eficient. Dacă este atât de ieftin încât poate fi utilizat frecvent, ar putea totuși detecta 85% dintre persoanele care sunt contagioase, în loc de mai puțin de 5%.”.

Directorul Institutului de Sănătate Global Harvard, Ashish Jha, susține teoria. „Aceste teste nu sunt chiar atât de proaste”, a spus el reporterilor. „Când ești infectat, testul poate fi concludent”. Acum, „din punct de vedere epidemiologic, acesta est momentul în care vrem să detectăm multe cazuri”.

Chiar dacă testul rapid rateaza jumătate din cazuri, este probabil ca, după două teste pe săptămână, să devină folositor. Toți reamintesc că sistemul actual ratează nouă cazuri din zece, deoarece relativ puține persoane sunt testate, conform estimărilor din Centrele pentru controlul bolilor.

FDA nu a autorizat nici unul dintre aceste teste rapide despre care se spune că au un preț între 1 și 5 dolari. „Mă tem că guvernul nostru federal este blocat într-un model de gândire fără sens pentru această pandemie”, a spus Ashish Jha.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook