Italia se confruntă deja cu valul trei. 44% dintre cetățeni sunt în favoarea unor măsuri mai dure

Italia se confruntă deja cu valul trei. 44% dintre cetățeni sunt în favoarea unor măsuri mai dure

Luni seară, Italia a trecut de reperul simbolic de 100.000 de victime ale Covid-19. Țara europeană cea mai afectată de pandemie se confruntă cu o accelerare a mai multor indicatori epidemici, ca urmare a relaxării restricțiilor la începutul lunii februarie. „Ne aflăm în fața unei înrăutățiri a crizei de sănătate. Fiecare trebuie să facă tot ce poate pentru a limita răspândirea virusului. Dar, mai presus de toate, guvernul trebuie să-și facă datoria, a declarat premierul italian Mario Draghi. Pandemia nu este la final, dar odată cu accelerarea planului de vaccinare putem vedea lumina de la capătul tunelului. Dorim să profităm de această ocazie pentru a trimite un semn real de speranță către toata lumea”.

Ministrul italian al Sănătății, Roberto Speranza, a anunțat vineri introducerea unor noi restricții în trei regiuni în care situația este alarmantă. De acum înainte, zece regiuni sunt clasificate drept „portocalii”, șase „galbene”, trei „roșii” și doar una, Sardinia, este „albă”, cu un minim de restricții (purtarea măștii și distanțarea fizică).

Creșterea bruscă a numărului de cazuri zilnice

Săptămâna trecută, grupul de reflecție GIMBE a raportat o creștere cu 33% a numărului săptămânal de infectări pentru perioada 24 februarie – 2 martie, cu 123.000 de cazuri – cea mai mare cifră din decembrie. Creșterea coincide cu răspândirea variantei britanice a coronavirusului, care a devenit „predominantă”, a declarat vineri președintele ISS, Silvio Brusaferro. Dar și celelalte variante „sunt îngrijorătoare”, a adăugat el.

„Avem nevoie de măsuri mai stricte”, crede ministrul afacerilor externe Luigi Di Maio. El afirmă că numărul cazurilor zilnice a ajuns recent la peste 20.000 pe zi și s-a atins „o rată de pozitivitate de 7,6%”.

Secțiile de ATI, aproape de capacitatea maximă

Pe lângă creșterea numărului de cazuri noi, Italia se confruntă cu o revenire a spitalizărilor Covid-19, în special în unitățile de terapie intensivă, care primesc cele mai grave cazuri, cu o medie de 200 de noi internări pe zi.

300 de decese pe zi

Numărul deceselor zilnice este în creștere, cu o medie de 300 de victime Covid pe zi, potrivit profesorului Universitatății din Geneva, Antoine Flahault. Institutul Superior de Sănătate (ISS), care sfătuiește guvernul italian în lupta anti-Covid, a subliniat vineri că pentru prima dată în șapte săptămâni, indicele de contagiune „R”, care măsoară viteza de răspândire a virusului, a trecut peste valoarea critică de 1, la 1,06, dar epidemiologul a indicat sâmbătă o rată de reproducere (R efectivă) care a crescut la 1,14.

Pentru a reduce presiunea epidemică asupra țării, ar putea fi impuse restricții severe la nivel național, chiar dacă ar reprezenta o altă lovitură pentru economie. Potrivit unui sondaj publicat în acest weekend de cotidianul Il Corriere della Sera, 44% dintre italieni ar fi în favoarea unor măsuri mai dure, față de 30% cu doar două săptămâni mai devreme.

Vaccinarea

Ministrul Sănătății, Roberto Speranza, s-a angajat să intensifice campania de vaccinare, încetinită de întârzierile de aprovizionare, la fel ca în restul Europei. El a spus că Italia va avea 50 de milioane de doze până la sfârșitul lunii iunie, ceea ce va permite ca „cel puțin jumătate din populația noastră”, sau aproximativ 30 de milioane de persoane, să fie vaccinate până la sfârșitul lunii iunie.

Sursa: L’Express

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook