Coronavirus: trei medici generaliști cred că au găsit un posibil medicament

Coronavirus: trei medici generaliști cred că au găsit un posibil medicament

Doi medici francezi din regiunea Grand Est și unul din Nord au stabilit un protocol de tratament pe bază de azitromicină. Cu rezultate asupra pacienților afectați de Covid-19, spun ei.

Trei medici generaliști care s-au întâlnit pe un grup de Facebook au găsit un tratament Covid-19 utilizabil la scară foarte mare. Denis Gastaldi, Jean-Jacques Erbstein și Olivia Vansteenberghe, respectiv doctori din Morhange, Créhange (Moselle) și Wormhout (Nord) preferă să rămână foarte prudenti în timp ce își exprimă mari speranțe. Dr. Gastaldi spune pentru Parisien-Aujourd’hui că cei trei medici au testat un tratament pe câteva sute de pacienți si el s-a dovedit eficace. Colegul său, Dr. Erbstein a vorbit sâmbătă pentru ziarul L’est Repubilcain dar avansând cifre mai puțin importante.

Combinația lor de medicamente se bazează pe cercetarea profesorului Raoult, pe cunoștințele lor despre alte tratamente și pe o doză bună de pragmatism. „Este foarte empiric”, explică dr. Gastaldi. Cei trei am discutat despre posibilele tratamente. Întrucât nu am putut folosi hidroxiclorochina din protocolul lui Pr. Didier Raoult (medicii generaliști nu sunt autorizați să prescrie această moleculă), ne-am întrebat dacă azitromicina nu ar putea sta la baza tratamentului. Mai ales că ne dăm seama că hidroxiclorochina nu este chiar atât de miraculoasă. Azitromicina are avantajul că este un antibiotic dar și că are o acțiune asupra virușilor și o activitate antiinflamatoare asupra parenchimului pulmonar (țesutul funcțional al plămânilor).”.

Și continuă: „Ne-am gândit ce ar putea crește efectul acestui medicament. Zincul este foarte eficient pentru acest lucru. La protocol se adaugă două capsule Effizinc. Încă empiric, Singulair, utilizat la persoanele cu astm, a fost adăugat pentru rolul său de antiinflamator pe țesutul pulmonar interstițial. În forme severe, heparina este adăugată în doze mici pentru a preveni tromboza, flebita și embolia pulmonară, care sunt comune la coronavirus. Una dintre conditiile sine qua non este să începeți acest tratament de la primele simptome să nu așteptați până la a fi în terapie intensivă.”.

Rezultate incurajatoare

Dacă cocktailul născut din conversațiile de pe grupul de Facebook „Le Divan des Médecins”, care cuprinde 13.600 de practicieni, poate părea dificil de înțeles pentru neinițiați, rezultatele prezentate de cei trei medici par încurajatoare.

„În ultimele săptămâni noi trei am prescris acest tratament tuturor pacienților noștri cu coronavirus”, explică Denis Gastaldi. In cazul meu aceasta reprezintă mai mult de 200 de pacienți. Am avut doar două cazuri grave care au necesitat spitalizare, dar au ieșit din spital de atunci. Evident acesta nu este un studiu multicentric, randomizat, dar sunt rezultate foarte interesante. Dacă ne bazam pe statistica cunoscuta a bolii, din cele 200 de cazuri ar fi trebuit să fi avut cel puțin două decese și aproximativ patruzeci de spitalizări.”.

Doctorul Gastaldi asigură că baza sa de pacienți este alcătuită din persoane de toate vârstele, unii cu factori de risc suplimentari (comorbidități). Doctorul Erbstein care la începutul epidemiei a avut șase decese în baza sa de pacienți, în special formată din foști mineri, a explicat pentru ziarul L’est republicain: „De cincisprezece zile de când am experimentat această formulă nu mai am nici morți, nici spitalizați”.

Conștient de limitele abordării lor

Pe lângă absența studiilor asupra acestui tratament cei trei medici își dau perfect seama care sunt limitele lui din perspectiva cercetării. Cazurile tratate nu au fost testate pozitiv pentru Covid-19, contrar celor tratate de profesorul Raoult, pentru că pacienții din cabinetele medicilor generalisti nu fac parte din beneficiarii testelor definite prin strategia autorităților sanitare.

Dr. Gastaldi însuși a fost afectat de Covid-19 fapt confirmat de un test serologic și și-a auto-prescris protocolul. „Nu m-am simțit bine vineri dar luni am lucrat. Este posibil să nu se datoreze tratamentului, dar este feedback-ul pe care îl am de la aproape toți pacienții pe care îi tratez: după trei zile îmi spun că sunt bine.”.

Spre deosebire de hidroxiclorochina, ale cărei efecte secundare cardiace sunt cunoscute, medicul e liniștit în ceea ce privește protocolul experimentat și speră că se va dezvolta în comunitatea medicală: „Azitromicina este prescrisă pe scară largă în fiecare iarnă la copii și adulți fără efecte secundare. Nu există niciun motiv să nu îl luăm la primul simptom. Ar fi minunat să salveze vieți!”.

Un mesaj mai degrabă adresat colegilor săi de practică decât o candidatură la Premiul Nobel pentru medicină. „Nu este deloc rolul nostru să intrăm într-un protocol de validare de către autorități, consideră medicul. Studiile care ne vor da rezultate peste șase luni când epidemia va fi terminată, puțin îmi pasă de ele. Ceea ce mă interesează sunt pacienții mei. Inevitabil se va introduce la un moment dat un protocol, când va ajunge la urechile specialiștilor, dar trebuie să fim umili. Noi suntem medici în Lorena, în Moselle, în Nord, încercăm să ne facem treaba cât mai bine, astfel încât să existe cât mai puțini morți.”.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook