Boris Johnson este acuzat că a organizat o petrecere la Downing Street în timp ce restul britanicilor erau în izolare

Boris Johnson este acuzat că a organizat o petrecere la Downing Street în timp ce restul britanicilor erau în izolare

Boris Johnson a fost fotografiat în timpul blocajului din luna mai în grădina de la Downing Street, alături de soția sa și de aproximativ 17 angajați. Premierul insistă că a fost o „întâlnire de lucru”. Fotografia a fost publicată de The Guardian după ce, săptămâna trecută, Johnson a negat că a existat o întâlnire vineri, 15 mai 2020, care a inclus vin, băuturi spirtoase și pizza în interiorul și în afara clădirii.

Purtătorul de cuvânt al lui Johnson spune că personalul de la Downing Street lucra în grădină.

Însă imaginea pune la îndoială afirmația. Se observă sticlele de vin și lipsa distanțării sociale. 19 persoane sunt adunate în grupuri pe terasa și pe gazonul de la Downing Street.

La acea vreme, scolile, puburile și restaurantele erau închise, iar întâlnirile erau limitate la două persoane din gospodării diferite, care se puteau întâlni doar în aer liber și la o distanță de cel puțin 2 metri. La locul de muncă, recomandările spuneau că întâlnirile ar trebui să aibă loc numai dacă „este absolut necesar”.

Angela Rayner, președinte adjunct al Partidului Laburist, descrie poza drept „o palmă în fața publicului britanic”, adăugând: „Prim-ministrul ne arată în mod constant că nu are respect pentru regulile pe care le pune în aplicare pentru noi, restul. Ei petreceau până seara târziu, când noi ceilalți aveam dreptul doar la o plimbare zilnică.”

Premierul s-a confruntat cu o serie de acuzații legate de anumite petreceri care s-au desfășurat în timp ce restricțiile Covid erau în vigoare.

Sursa: The Guardian

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook