Petrecere cu alcool și sex în timpul unui zbor spre Mexic. Trei companii aeriene refuză să-i repatrieze pe pasagerii canadieni

Petrecere cu alcool și sex în timpul unui zbor spre Mexic. Trei companii aeriene refuză să-i repatrieze pe pasagerii canadieni

Zeci de locuitori din Quebec, care au petrecut sfidând regulile de sănătate și siguranță la bordul unui avion cu destinația Mexic, pe 30 decembrie, au stârnit un val de reacții negative și l-au înfuriat pe premierul canadian Justin Trudeau. Mai multe companii aeriene refuză să îi repatrieze în Canada.

Un zbor al companiei canadiene Sunwing, care pe 30 decembrie a transportat zeci de influenceri și participanți la reality show-uri, de la Montreal la Cancun, Mexic, „a scăpat de sub control”, informează Le Journal de Montreal. Potrivit cotidianului canadian, „pasagerii au început să fumeze, să bea alcool, să danseze fără mască și chiar să facă sex”.

Sunwing a decis să anuleze călătoria de întoarcere, programată pe 5 ianuarie. Alte două companii canadiene, Air Canada și Air Transat, refuză, din motive de securitate, să-i repatrieze pe petrecăreți, notează La Presse.

Petrecerea a fost filmată de participanți și postată pe rețelele de socializare. Pasagerii au forțat personalul Sunwing să se refugieze în spatele aeronavei.

Zbor de întoarcere anulat

„Este uluitor că au continuat călătoria”, a spus directorul Observatorului de Aeronautică și Aviație Civilă, Mehran Ebrahimi, care adaugă: „Unii piloți se întorc din drum sau se prăbușesc din motive de amploare mai mică.”

Justin Trudeau i-a numit pe petrecăreți „ostrogoți în vacanță” și s-a referit la contextul actual:

„Pun în pericol nu doar alți pasageri, nu doar lucrătorii altor companii aeriene, ci și pe proprii concetățeni”.

Sursa: The Guardian

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook