Alexandru Rafila solicită carantină națională timp de o lună de zile. Altfel, „rămânem în fruntea clasamentului la morți, ceea ce este intolerabil”

Alexandru Rafila solicită carantină națională timp de o lună de zile. Altfel, „rămânem în fruntea clasamentului la morți, ceea ce este intolerabil”

Alexandru Rafila consideră că singura cale prin care putem controla epidemia este stabilirea unei perioade de o lună de carantină națională, „care să țină seama de realități, o reducere a activităților care să fie sprijinită de populație, să fie explicată populației”. Deputatul PSD menționează că măsura ar trebui stabilită de comun acord cu sindicatele și patronatele.

„Acest lucru se face împreună cu cei care sunt afectați, nu împotriva celor care sunt afectați. Totdeauna măsurile, la noi, au fost împotrivă. Ele trebuie luate împreună și de comun acord. Suntem o societate care trebuie să funcționeze pe bază de solidaritate. Asta am propus, o lună de solidaritate. Nu trebuie să speriem lumea, trebuie, dimpotrivă, să-i facem să fie participanți la acest efort național”, spune el.

Chiar dacă există români care protestează și împotriva măsurilor actuale, Rafila crede că toată lumea trebuie să înțeleagă situația grea prin care trecem. „Eu, cel puțin, personal, sunt foarte afectat și nu pot să cred că un om din țara asta nu este afectat de această cifră înfiorătoare de 500 de decese care se înregistrează în fiecare zi.”

„Prin comportamentul individual și prin soluțiile generale care se aplică colectiv putem să controlăm acest lucru într-un timp mai scurt și să avem mai puține victime, să avem mai puține pagube economice, sociale [..] sau putem să tergiversăm tot timpul, să venim cu jumătăți de măsură, cu lipsă de asumare și atunci sigur că ajungem într-o situație care o să ne aducă în continuare în fruntea clasamentelor mondiale în ceea ce privește numărul de morți. Lucrul ăsta este absolut intolerabil, trebuie explicat deschis, nu polemic, oamenii trebuie informați, nu trebuie combătuți sau jigniți în vreun fel.”

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook