Un parlamentar canadian a urinat în timpul unei videoconferințe pentru că „nu a realizat că are camera pornită”

Un parlamentar canadian a urinat în timpul unei videoconferințe pentru că „nu a realizat că are camera pornită”

Politicianul canadian William Amos și-a prezentat scuzele după ce a fost surprins de colegii din Parlament urinând în timpul unei videoconferințe. Incidentul s-a petrecut miercuri, la câteva săptămâni după ce membrul Camerei Comunelor a intrat complet dezbrăcat într-o altă ședință virtuală în care avea camera pornită.

„Am urinat fără să îmi dau seama că aveam camera pornită”, s-a scuzat el pe Twitter, menționând că „este profund jenat” de acțiunile sale.

„Deși a fost un gest accidental iar sesiunea nu era publică, este complet inacceptabil și îmi cer scuze”, spune Amos.

Este al doilea incident de asemenea natură în care politicianul este implicat în decurs de doar câteva săptămâni. Pe 14 aprilie a intrat dezbrăcat într-o altă sesiune video.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook