Un nou focar Covid în China. 11 milioane de cetățeni sunt izolați

Un nou focar Covid în China. 11 milioane de cetățeni sunt izolați

Zece autostrăzi care duc către orașul Shijiazhuang, situat la 300 km de capitala Beijing, au fost închise, precum și o autogară, pentru a preveni răspândirea contaminarii în afara orașului. Toate școlile și-au întrerupt activitatea, iar cei 11 milioane de locuitori au intrat în carantină.

Shijiazhuang, capitala provinciei Hebei, raportează 117 contaminări, dintre care 63 au fost anunțate astăzi, 6 ianuarie. Districtul Gaocheng a fost clasificat ca fiind „cu risc ridicat” și izolat total. Sectorul cu 40.000 de locuitori este singurul teritoriu din țară care poartă această etichetă. Toți rezidenții au fost testați.

Imaginile amintesc de carantina declarată în Wuhan în urmă cu un an, cu lucrătorii în costume de protecție care pulverizează dezinfectant pe străzile din Shijiazhuang.

China a eradicat în mare măsură epidemia, încă din primăvara lui 2020, dar țara a înregistrat cifre în creștere în ultimele zile – chiar dacă numărul infectărilor rămâne departe de cel anunțat în țările europene sau SUA. Această ușoară reluare a epidemiei îngrijorează însă autoritățile, pe măsură ce se apropie marea migrație prilejuită de Anul Nou Chinezesc, care anul acesta va avea loc pe 12 februarie. Festivitățile au ca rezultat, de obicei, cele mai numeroase deplasări din lume, când sute de milioane de muncitori părăsesc marile orașe pentru a se întoarce la familiile lor.

Sursa: BFMTV

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook