Trump își face propria rețea de socializare, după excluderea de pe Facebook, Twitter și Instagram

Trump își face propria rețea de socializare, după excluderea de pe Facebook, Twitter și Instagram

Conturile de Twitter, Instagram și Facebook deținute de președintele american au fost suspendate pe termen nedeterminat. Asta nu l-a împiedicat să posteze în continuare de pe contul de Twitter POTUS (President of the United States), care aparține instituției președintelui și care va trece în posesia administrației lui Joe Biden pe 20 ianuarie.

Donald Trump are deja un plan prin care să rezolve problema de comunicare pe care i-au provocat-o marile platforme de socializare.

„Am negociat cu numeroase alte siteuri și am un anunț mare de făcut în curând. Echipa mea ia în calcul și să construim o platformă proprie în viitorul apropiat”, a spus Trump.

Pe contul de Twitter POTUS a dat asigurări că va deschide noua platformă și va continua să țină legătura cu susținătorii. Mesajul a fost ulterior înlăturat de rețea. „Am analizat posibilitatea de a dezvolta propria platformă în viitorul apropiat. Nu vom fi reduși la TĂCERE. Twitter nu susține DISCURSUL LIBER. Promovează doar stânga radicală, sunt lăsați să vorbească liber doar o parte dintre cei mai dăunători oameni ai planetei”.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook