Trump cere puteri totale

Trump cere puteri totale

Donald Trump a cerut puteri „totale”, ca să poată ridica, la nivel national, carantina impusă de coronavirus, ceea ce contrazice guvernatorii statelor și experții în legislație.

„Președintele Statelor Unite decide”, a spus Trump într-o conferință de presă în care s-a certat, din nou, cu reporterii.

Însă constituția Statelor Unite spune că administrațiile statelor iau măsurile de ordine și siguranță publică.

Republicanul Trump spune că administrația sa a finalizat un plan de relansare a economiei americane, închisă pentru a preveni răspândirea coronavirusului. Ziua prognozată de administrația Trump pentru relaxarea măsurilor ar fi 1 mai. Recomandările actuale pentru evitarea restaurantelor, a deplasărilor neesențiale și a adunărilor cu mai mult de 10 persoane, expiră pe 30 aprilie.

Dar când jurnaliștii au pus sub semnul întrebării autoritatea lui Trump de a lua decizii peste cele impuse de autoritățile statale, Trump a răbufnit: „Dacă cineva este președintele Statelor Unite, autoritatea este totală. Guvernatorii știu asta”, și a insistat că există numeroase dispoziții în constituție care îi garantează o asemenea putere, fără să spună și care sunt acele dispoziții.

Însă experții susțin că președintele nu are autoritatea să ridice restricții privind sănătatea publică impuse de autorități locale sau statale.

Întrebat de reporteri dacă nu e îngrijorat că ar putea fi necesară închiderea economiei din cauza unui al doilea val de coronavirus, Trump a spus că se gândește la asta.

Pe de altă parte, guvernatorii statelor susțin că este ridicarea restricțiilor impuse de pandemie este prerogativa lor.

Tom Wolf, guvernator de Pennsylvania spune: „Dacă noi am avut responsabilitatea de a pune statul în carantină, cred că tot noi avem responsabilitatea de a-l scoate din carantină.”

Guvernatorii lucrează la un plan de reluare a activităților economice, fără să ceară sau să țină cont de părerile administrației Trump. Oficiali din New York, New Jersey, Rhode Island, Connecticut, Delaware, Massachusetts și Pennsylvania au promis o abordare extrem de prudentă, dar nu au dat un calendar exact.

Statele Unite au devenit epicentrul global al pandemiei de coronavirus, cu 588.465 de cazuri confirmate și 23.711 de decese.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook