Țările nordice nu impun purtarea măștii, așteaptă „dovada eficienței” acestei măsuri de protecție

Țările nordice nu impun purtarea măștii, așteaptă „dovada eficienței” acestei măsuri de protecție
Foto: AFP

În timp ce masca este obligatorie în spațiile publice și, uneori, pe străzi, în unele tări europene, altele nu o recomandă. Mai multe state nordice refuză să le ceară oamenilor să poarte mască. Suedia, Norvegia, Danemarca și Finlanda trăiesc într-o lume foarte diferită de restul planetei, unde pe străzi, în supermarketuri, în autobuze, nimeni nu poartă mască.

Conform unui sondaj publicat pe 27 iulir de YouGov, între 5 și 10% dintre respondenții din aceste state poartă o mască, față de 78% în Franța, 88% în Spania și 77% în Statele Unite. Cele patru țări nordice așteaptă „dovada eficienței” măștii. Și mulți localnici spun că până când guvernul nu o va impune, nu o vor folosi.

Masca „nu are niciun sens”

În Danemarca, epidemia a afectat mult mai puțini oameni decât în ​​Franța sau Italia. 13.000 de persoane au fost infectate, 613 au decedat. Directorul autorității sanitare daneze, Søren Brostrøm, explică la un post de televiziune local:

„Momentan, masca nu are sens, deoarece numărul de contaminați este foarte mic. Ar putea fi utilă pe termen lung, poate în transportul în comun, spre exemplu? Desigur, trebuie să o evaluăm.”.

Aceeași stare de spirit în Norvegia, care se consideră „într-o situație norocoasă” și doar în cazul unei creșteri a circulației virusului ar putea impune purtarea măștii. Până în prezent, în această țară au fost înregistrate 9.100 de contaminări și 255 de decese. În Finlanda, cu 7.400 de cazuri și 330 de decese, șeful autorității medicale a amânat problema măștii. „Vom vedea asta la începutul anului școlar, când oamenii se întorc din vacanță”. Aparent, în nord, virusul și-a luat și el o vacanță.

În Suedia, stimulent pentru munca de acasă

De la începutul epidemiei, Suedia a ales o strategie diferită de combatere a coronavirusului, concentrându-se, printre altele, asupra imunității de grup. Izolarea nu a fost niciodată impusă și școlile primare și colegiile au rămas deschise, precum și barurile și restaurantele. O strategie mai puțin strictă, care a născut controverse, dintr-un motiv întemeiat. Suedia are în prezent 80.100 de cazuri de Covid-19 și 5.739 de decese, mult mai mult decât Danemarca și Finlanda.

În ultimele 24 de ore, numărul de contaminări a crescut brusc (318). Pentru a limita răspândirea, Suedia a anunțat joi că va promova munca de acasa până la Anul Nou. Autoritățile medicale speră să reducă în acest fel supraaglomerarea autobuzelor, metroului și trenurilor. Guvernul se teme de un al doilea val; dacă „numărul de cazuri crește din nou, există un risc considerabil de extindere suplimentară a unor restricții în toamnă”, a declarat Anders Tegnell, epidemiolog la Agenția de Sănătate Publică din Suedia într-o conferință de presă.

Sursa: Franceinter

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook