SUA| Pfizer solicită autorizarea vaccinului anti-Covid pentru copiii cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani

SUA| Pfizer solicită autorizarea vaccinului anti-Covid pentru copiii cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani

Statele Unite| Companiile Pfizer și BioNTech au depus o cerere de extindere a autorizației de urgență a vaccinului Covid-19 la adolescenți cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani.

Alianța intenționează să facă această cerere și „altor autorități de reglementare din lume, în următoarele zile”. Solicitarea de prelungire, depusă la Agenția SUA pentru Medicamente (FDA), se bazează pe datele din studiile clinice de fază 3 realizate pe această grupă de vârstă, „care s-au dovedit a fi 100% eficiente” în prevenirea bolii, au subliniat oficialii laboratoarelor.

La sfârșitul lunii martie, companiile au publicat rezultatele studiilor efectuate pe 2.260 de adolescenți din Statele Unite, care au prezentat „răspunsuri imune puternice” după inoculare. Vaccinul a fost „bine tolerat, iar efectele secundare au fost în general similare cu cele observate” la persoanele cu vârsta cuprinsă între 16 și 25 de ani, au adăugat vineri Pf.

Deocamdată rezervat pentru 16 ani și peste

În prezent, vaccinul este destinat persoanelor cu vârsta de 16 ani și peste. Copiii sunt mai puțin predispuși la cazuri severe de boală, iar vaccinarea lor nu a fost o prioritate până acum. Dar, pentru că reprezintă o proporție mare a populației, vor trebui să fie imunizați pentru a stopa transmiterea bolii, susțin experții. Vaccinul Pfizer/BioNTech, bazat pe tehnologia inovatoare ARN mesager, a fost primul vaccin împotriva Covid-19 aprobat în Occident la sfârșitul anului 2020.

Sursa: Le Figaro

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook