Serena Williams lansează o colecție de cosmetice, Wyn Beauty

Serena Williams lansează o colecție de cosmetice, Wyn Beauty
  • Wyn Beauty este o reflectare a nevoilor pe care Serena Williams le vede în lumea make-up-ului.
  • Este un brand care promite să ofere produse care le vor permite sportivilor să față în condițiile cele mai dificile.
  • Colecția va fi disponibilă prin Ulta Beauty începând de duminică, 7 aprilie.

Campioana de tenis își prezintă brandul Wyn Beauty cu cele 10 produse create cu un stil de viață activ în minte, scrie PEOPLE.

Colectia, spune ea, este o reflectare a nevoilor pe care le vede în lumea make-up-ului.

Wyn Beauty este un brand care promite să ofere produse care le vor permite sportivilor să față în condițiile cele mai dificile, conform US Magazine.

Colecția folosește sloganul „Your strength. Your beauty” și va fi disponibilă prin Ulta Beauty începând de duminică, 7 aprilie.

Oferta include Featuring You Hydrating Skin Enhancing Tint. Aceasta este o variantă mai ușoară a fondului de ten, care funcționează și ca SPF. Produsul vine în 36 de nuanțe și conține formula Truly Unstoppable HydraComplex a mărcii, care asigură 72 de ore de hidratare.

Wyn Beauty include, de asemenea, rujuri, glosuri, rimel, creioane de ochi și creioane pentru sprâncene. Toate produsele sunt ambalate în culoarea verde lime, un simbol al aprecierii Serenei Williams pentru tenis.

Din pasiune pentru frumusețe

„Întotdeauna am fost paionată de zona de frumusețe”, spune Williams în exclusivitate pentru PEOPLE. „Dar când ești jucător de tenis, nu poți face chiar atât de multe, pentru că ești acolo pe teren ore în șir. Te miști și transpiri foarte mult și se șterge totul.”

„Atunci, imaginează-ți că ești pe terenul central și câștigi. Apoi, ai 15 minute pentru a te pregăti înainte de conferința de presă. Vrei să arăți măcar pe jumătate decent după ce ai transpirat ore în șir”, continuă ea.

„Așadar, pentru mine, a fost doar despre: cum sunt capabilă să mă reprezint în cel mai bun mod? Care sunt acele produse cheie de care ai nevoie pentru a arăta prezentabil?”

Williams nu a trebuit să-și creeze look-urile de frumusețe doar pentru meciuri și conferințe de presă, ci și pentru apariții în întreaga lume.

„Când călătoream în locuri în urmă cu 20 de ani, înainte de a exista 40 de nuanțe de fond de ten, trebuia să fiu cel mai mare susținător al machiajului meu. Nu mă puteam baza pe artiștii de make-up să aibă culoarea mea și a trebuit să învăț cum să-mi fac propriul machiaj”, spune ea. „Nu am găsit niciodată o nuanță de piele pe care să o iubesc cu adevărat și să funcționeze, așa că am știut că trebuie să creez ceva.”

Serena Williams se concentrează pe viață

Serena Williams și-a anunțat retragerea în numărul din septembrie 2022 al revistei Vogue. Decizia a urmat după o carieră de poveste, care include 23 de titluri de Grand Slam și patru medalii olimpice de aur.

Aceasta a spus că a făcut alegerea din dorința ei de a se concentra pe petrecerea timpului cu familia ei. Ea și Ohanian, care s-au căsătorit în noiembrie 2017, au două fiice, Olympia și Adira.

Pe lângă faptul că acordă prioritate vieții de mamă, Serena Williams a fost ocupată să-și crească portofoliul de afaceri. Înainte de a anunța Wyn Beauty, Williams și-a lansat brandul de wellness, Will Perform. Acesta vinde produse de recuperare, precum loțiune cu magneziu, gel pentru calmarea durerii și multe altele.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook