Revenim la normal în toamna anului 2021, „dacă reușim să vaccinăm 80-90% din populație”, preconizează epidemiologul Arnaud Fontanet

Revenim la normal în toamna anului 2021, „dacă reușim să vaccinăm 80-90% din populație”, preconizează epidemiologul Arnaud Fontanet

O revenire la normal s-ar putea produce în toamna anului 2021, „dacă reușim să vaccinăm 80-90% din populație”, potrivit epidemiologului Arnaud Fontanet, membru al consiliului științific din Franța.

„Avem mai multe vaccinuri cu rezultate foarte încurajatoare. Acest lucru va permite o producție semnificativă și, prin urmare, un acces mai bun la vaccinare”.

„Trebuie să verificăm dacă acestea protejează împotriva infectării sau împotriva formelor grave ale bolii, altfel vaccinul nu va împiedica circulația virusului și strategia de control va continua”.

„De asemenea, este necesar să știm cât timp protejează vaccinul, după ce a fost administrat, pentru a ne asigura că nu are efecte secundare grave și, dacă există, că rămân doar cazuri excepționale”, a continuat el.

Epidemiologul a estimat că, pentru a putea relaxa complet restricțiile de călătorie sau pentru a putea relua anumite activități, va fi necesar să „reducem numărul infectărilor la câteva sute pe zi. Trebuie să rămânem vigilenți, chiar dacă circulația virusului va scădea. Nu vom putea relaxa totul „, a avertizat el.

Întrebat despre ideea unui «pașaport sanitar» pentru călătoriile internationale, epidemiologul nu este de acord: „Am putea crea un precedent grav, unii ar putea spune de ce nu și un pasaport pentru SIDA sau alte boli, în afară de Covid”.

„Dacă reușim să vaccinăm 80-90% din populație (…) putem crede că vom reveni la o viață normală în toamna anului 2021”, crede Arnaud Fontanet. „Acesta este un obiectiv extrem de ambițios, având în vedere neîncrederea populației față de vaccinuri”.

După ce ai fost vaccinat împotriva Covid-19, „nu este sigur că nu te vei îmbolnăvi iar”, avertizează epidemiologul. „Știm că riscul scade cu 90%, dar nu cu 100%. Vor fi oameni care vor fi vaccinați și care se vor îmbolnăvi, unii dintre ei vor muri”.

„Este un risc individual pentru persoanele care vor avea efecte secundare grave, dar există un interes colectiv” explică el despre raportul beneficiu / risc al vaccinurilor împotriva Covid-19.

Sursa: BFMTV

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook