Patronul Twitter donează 3 milioane de dolari pentru a testa venitul universal

Patronul Twitter donează 3 milioane de dolari pentru a testa venitul universal

După ce, în aprilie, a făcut o donație de un miliard de dolari pentru a ajuta la combaterea pandemiei Covid-19, patronul Twitter, Jack Dorsey, va oferi alte trei milioane pentru a testa venitul universal în mai multe orașe din Statele Unite.

„Este un instrument pentru reducerea bogăției și a decalajului de venituri, pentru a nivela inegalitățile sistemice legate de culoarea pielii sau de gen și de a crea securitate economică pentru familii”, a explicat el într-un Tweet publicat joi.

Suma va fi donată asociației Mayors for a guaranteed income, recent creat, care reunește primarii din 16 orașe ale țării pentru o campanie în favoarea înființării acestei masuri. Pe listă se afla primaria din Atlanta (Georgia), Seattle (Washington) și Los Angeles (California).

„Întreaga rețea este foarte recunoscătoare pentru acest sprijin. Împreună, putem face economia SUA să funcționeze pentru toată lumea ”, a răspuns asociația într-un tweet.

O dezbatere care a mai avut loc în Statele Unite

Venitul universal a fost adus în discuție de fostul candidat la prezidențiale Andrew Yang, al cărui proiect principal era să ofere tuturor celor care au peste 18 ani un venit de 1.000 de dolari pe lună, necondiționat.

Scopul său a fost să contracareze efectele automatizării, despre care spune că ar putea lăsa o treime dintre americani fără job-uri în următorii 12 ani. Odată cu pandemia Covid-19, problema a revenit în centrul atenției. Măsurile de distanțare ar putea obliga companiile să investească mai mult în digital.

Criza Covid-19 a mărit de peste 10 ori numărul șomerilor. 18 milioane de persoane primesc o indemnizație și alte câteva mii și-au pierdut locul de muncă, dar nu primesc nimic.

În aprilie, Jack Dorsey a anunțat că va dona 1 miliard de dolari pentru a ajuta la combaterea pandemiei, în speranța că banii vor fi redirecționați „către sănătatea și educația fetelor, precum și pentru venitul universal”. El a explicat că, pentru a debloca această sumă, va vinde treptat acțiuni la cealaltă companie, Square, specializată în plată digitală.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook