Orașul brazilian Manaus este lovit de un nou val Covid, deși trei sferturi dintre rezidenți au fost deja infectați

Orașul brazilian Manaus este lovit de un nou val Covid, deși trei sferturi dintre rezidenți au fost deja infectați

De săptămâna trecută, haosul domneste în orașul Manaus, lovit de un al doilea val extrem de puternic al coronavirusului. Orașul de 2,2 milioane de oameni, din statul Amazonas, este situat în inima pădurii tropicale amazoniene și poate fi accesat doar cu avionul sau cu barca. 

În aprilie 2020, Manaus era simbolul dezastrului Covid-19, care a provocat peste 210.000 de decese, în Brazilia. Imaginile cu excavatoare care săpau morminte comune circulat în presa din Brazilia. Un studiu publicat în septembrie în revista Science și actualizat săptămâna trecută estimează că peste trei sferturi dintre rezidenți au fost deja infectați până în octombrie!

Acest lucru ar fi trebuit să fie suficient pentru a obține imunitatea de grup, care ar fi trebuit să împiedice răspândirea virusului … Din păcate, aceleași scene de disperare, neputință și furie se repetă astăzi.

Cum este posibil? Mulți cercetători brazilieni cred că varianta braziliană descoperită recent în regiune este responsabilă de creșterea cazurilor. Este mai contagioasă, la fel ca variantele britanice și sud-africane. „Cea mai plauzibilă explicație pentru o astfel de creștere explozivă”, a declarat Jesem Orellana, cercetător la institutul Fiocruz Amazonia, pentru ziarul Estadao de Sao Paulo. Această reluare a epidemiei pentru o populație care este, în principiu, imună, este foarte îngrijorătoare, deoarece înseamnă că noua tulpină nu poate fi învinsă de imunitatea dobândită.

În stare de șoc

Dar toți acuză și relaxarea cetățenilor care, după primul val, au abandonat măsurile de distanțare, au mers în restaurante, baruri și magazine, încurajați de autoritățile locale și de guvernul Bolsonaro. „Noile variante pot avea un impact, dar este foarte ușor să dai vina pe variantă. Din păcate, noi suntem cei care am provocat acest lucru”, spune OMS despre situația din Manaus.

Rata mortalității crește agresiv și din lipsa resurselor. Oxigenul, de neînlocuit pentru tratarea formelor severe, lipsește. „Am reușit să cumpăr o butelie de oxigen după ce mi-am vândut mașina”, spune un locuitor din Manaus, a cărui fiică și ginere sunt în stare gravă, acasă, spitalele fiind supraaglomerate. „Am cheltuit deja 5000 de reali (780 euro) și voi cheltui tot, îmi voi vinde casa pentru ca fiica mea și ginerele meu să nu moară într-un mod atât de crud. Suntem abandonați de acest guvern blestemat. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am mijloacele necesare pentru a acoperi aceste cheltuieli, dar există oameni care mor pe străzi”, protestează el.

Sursa: Le Figaro

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook