Olanda| Proteste violente împotriva restricțiilor Covid. Polițiștii au folosit armele din dotare, mai mulți demonstranți au fost răniți

Olandezii devin din ce în ce mai nemulțumiți de restricțiile anti-Covid și protestează pentru a-și recăpăta libertățile pierdute încă de la începutul epidemiei. Demonstrația pornită vineri la ora 20:00 a „degenerat într-o revoltă”, spun polițiștii.

La Rotterdam, forțele de ordine au tras focuri de avertizare, iar câțiva manifestanți au fost răniți. Poliția confirmă că „mai multe persoane au fost rănite” după ce ofițerii au deschis focul, dar nu a specificat numărul lor sau dacă este cineva în stare gravă.

„S-a tras în mai multe zone ale orașului. Protestatarii au folosit petarde, iar polițiștii au tras câteva focuri de avertizare. Forțele speciale au intervenit pentru a restabili ordinea”, explică ei.

Mai multe mașini de poliție au fost incendiate, în diferite zone ale Rotterdam-ului.

Numărul cazurilor de Covid a crescut semnificativ în Olanda, cu mai mult de 20.000 raportate zilnic – un record de la debutul epidemiei.

Guvernul a introdus un lockdown parțial pe 13 noiembrie, pentru trei săptămâni, prin care impune reguli mai stricte pentru nevaccinați.

Sursa: Euronews

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook