Utilitatea certificatului verde este pusă la îndoială, în contextul în care eficiența vaccinului scade în timp. „Ar putea fi o falsă asigurare”

Utilitatea certificatului verde este pusă la îndoială, în contextul în care eficiența vaccinului scade în timp. „Ar putea fi o falsă asigurare”

Guvernele europene se confruntă cu o dilemă în privința permiselor de vaccinare. Mulți au adoptat certificatul verde ca pe un bilet spre o viață socială normală. În plus, documentul a menținut granițele deschise și a permis călătorilor să continue să circule liber între țările UE. Permisul demonstrează că deținătorul său este complet vaccinat, vindecat de Covid sau a fost recent testat negativ. Dar, cei mai mulți îl obțin în urma vaccinării complete.

Aici este problema: datele arată acum că imunitatea scade semnificativ la cinci luni după a doua doză, în special la persoanele în vârstă. Pentru persoanele vaccinate cu mai mult timp în urmă, dovada vaccinării ar putea oferi o falsă asigurare că este sigur să participi la evenimente sportive sau să călătorești în străinătate.

Și, într-o perioadă în care Europa este din nou epicentrul pandemiei globale, cu cazuri în creștere, guvernele nu au nevoie de instrumente ineficiente în lupta împotriva virusului.

Comisia Europeană dorește să folosească în continuare certificatul verde pentru a menține granițele deschise. Dar ia în considerare și să actualizeze regulile privind libertatea de mișcare, prin abordarea aspectelor care privesc scăderea imunității, situația epidemiologică și reticența la vaccinare.

„Scopul nostru este de a face viața ușoară europenilor“, spune purtătorul de cuvânt al Comisiei, Dana Spinant. „De aceea rămânem vigilenți și vom analiza cum să actualizăm regulile”, adăugă ea.

Perioadă de valabilitate limitată

Țările europene au adoptat certificatul Covid pentru a deschide societatea, considerând că este puțin probabil ca persoanele vaccinate să răspândească virusul.

Franța și Italia au fost printre primele care au introdus pasapoartele, parțial pentru a crește ratele de vaccinare. Și se pare că a funcționat.

„În Franța, a crescut considerabil absorbția vaccinurilor atunci când măsurile au fost puse în aplicare”, spune Emilie Karafillakis, lider de cercetare europeană la Vaccine Confidence Project, găzduit de London School of Hygiene & Tropical Medicine.

Dar începem să observăm limitările vaccinării.

În iulie, un studiu israelian a tras un semnal de alarmă în privința scăderii imunității vaccinului BioNTech/Pfizer. De atunci, date suplimentare din întreaga lume au arătat că vaccinurile oferă o protecție inițială excelentă, dar nivelurile de anticorpi încep să scadă după doar trei luni, în funcție de vaccin și de individ.

În Franța, certificatul verde pentru cei peste 65 de ani va rămâne valabil doar dacă deținătorii primesc o doză suplimentară la șase luni după cea de-a doua.

Grecia pregătește măsuri similare.

O alternativă

Cu o serie de vaccinuri diferite utilizate în UE, fiecare cu eficacitate și rate diferite de protecție, unii oameni de știință cred că este timpul să se treacă la teste de imunitate personalizate.

„Pasaportul Covid este probabil bun doar pentru două sau trei luni după administrarea dozei 2”, spune Andrew Shaw, profesor asociat de chimie fizică la Universitatea din Exeter. „După asta, depinde cu adevărat de cât de repede scade nivelul de anticorpi.”

Shaw a dezvoltat un test de sânge care poate citi nivelurile de anticorpi dezvoltați în urma vaccinării și infectărilor, cu rezultate în șapte minute.

Testul, dezvoltat de compania pe care o conduce, Attomarker, un spinout de la Universitatea din Exeter, este acum disponibil în trei orașe din Marea Britanie, la prețuri comparabile cu testele PCR private.

Deși Shaw spune că a identificat o cantitate unitară de anticorpi necesară protecției, nu există încă un consens în această privință.

Sursa: Politico

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook