O nouă etapă de relaxare în Franța. Ce a mai rămas închis

O nouă etapă de relaxare în Franța. Ce a mai rămas închis

Începând de luni, cinematografele, centrele de vacanță, cazinourile și sălile de jocuri s-au redeschis. De asemenea, sportivii se pot bucura din nou de activități de grup. Dar redeschiderea nu s-a produs pentru toată lumea. Târguri, expoziții și spectacole, dar și discoteci și croaziere trebuie să mai aștepte.

Discoteci

Decizia provoacă nemulțumiri în rândul proprietarilor din acest sector. Ușile cluburilor de noapte rămân închise cel puțin până în septembrie. „Guvernul condamnă la moarte cluburile de noapte”, a reacționat, sâmbătă, Uniunea de comerț și industrii hoteliere (UMIH), care reprezintă 1.500 de cluburi franceze. Potrivit lui Laurent Lutse, președinte al UMIH, „petrecerile sălbatice” unde alcoolul „este nelipsit” se întețesc prin închirierea de proprietăți transformate în „locuri de petrecere efemere”, fără niciun control privind regulile sanitare sau consumul de droguri și alcool, în timp ce discotecile care au „profesioniști instruiți” să gestioneze astfel de situatii rămân închise.

Croaziere internaționale

Croazierele fluviale se vor putea relua începând cu 11 iulie, dar croazierele maritime internaționale rămân interzise. În timpul crizei de sănătate, mai multe nave de croazieră au fost scena unor situații dramatice, obligate să rătăcească pe mare cu bolnavi la bord. A fost amintit cazul Diamond Princess și a celor 4.000 de pasageri izolați, urmat de numeroase nave „contaminate”, Zaandam, Coral Princess, sau Costa Magica.

Târguri, expoziții, spectacole

Anulările și amânările s-au înlănțuit în ultimele luni. Impactul asupra acestei industrii se ridică la 15 miliarde de euro. „Suma reprezintă o treime din contribuția anuală a industriei noastre”, spun reprezentanții. În total, 4.500 de evenimente au fost anulate și 3.000 au fost amânate, ceea ce face ca sectorul organizării de evenimente să fie unul dintre cele mai afectate de criză. „Redeschiderea centrelor expoziționale, cel târziu pe 1 septembrie, este esențială și toate măsurile sanitare necesare sunt gata de a fi puse în aplicare”, susțin managerii marilor centre expoziționale din Europa. Festivalurile cu peste 5.000 de participanți rămân interzise.

În ceea ce privește sportul, activitățile colective au fost reluate astăzi în stadioane, săli de sport, fie că sunt acoperite sau în aer liber, „cu măsuri de prevenție adecvate”. Sporturile de contact vor trebui să aștepte în continuare.  O nouă revizuire a situației epidemiologice va fi efectuată la jumătatea lunii iulie „pentru a decide dacă este posibilă o relaxare în a doua parte a lunii august”.

Teatrele și-au reluat oficial activitatea dar, în realitate, puțini vor avea reprezentații. Majoritatea planifică o reluare la începutul lui septembrie.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook