Numărul infectărilor la 100.000 de locuitori rămâne constant în România, în ciuda raportărilor în creștere

Numărul infectărilor la 100.000 de locuitori rămâne constant în România, în ciuda raportărilor în creștere

Numărul de cazuri noi raportate zilnic de Grupul de Comunicare Strategică (GCS) poate fi neconcludent dacă nu este corelat cu numărul de teste realizate.

Din acest raport cazuri noi / număr de teste efectuate reiese procentul infectărilor, care are o evoluție în creștere pentru ultimele două zile. Trebuie ținut însă cont de faptul că în zilele de weekend se realizează mai puține teste și investigațiile se fac țintit.

Astfel, până pe 1 august, procentul a fost unul constant, puțin peste 5%, iar în weekend-ul ce a urmat am înregistrat 7,56% pentru ziua de sâmbătă și 10,23% pentru duminică.

Poate suna îngrijorător, însă o altă cifră este relevantă și ea indică, de fapt, dimensiunea epidemiei.

Este vorba despre numărul celor infectați la 100.000 de locuitori, iar în România această cifră a rămas constantă în ultimele zile, la valoarea de 6.

În concluzie, epidemia nu se diminuează, din păcate, dar nici nu avansează într-un ritm galopant, așa cum ar putea sugera numărul de cazuri noi raportate zilnic.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook