Nicolas Sarkozy a fost condamnat la trei ani de închisoare, dintre care doi cu suspendare. Primul președinte francez care ajunge în spatele gratiilor

Nicolas Sarkozy a fost condamnat la trei ani de închisoare, dintre care doi cu suspendare. Primul președinte francez care ajunge în spatele gratiilor

Fostul președinte al Franței, Nicolas Sarkozy, a fost condamnat la 3 ani de închisoare. Procesul s-a concentrat pe conversațiile telefonice care au avut loc în februarie 2014. La acea vreme, judecătorii au lansat o anchetă cu privire la finanțarea campaniei prezidențiale din 2007.

Politicianul în vârstă de 66 de ani este suspectat că a încercat să obțină în mod ilegal informații de la un magistrat superior despre o acțiune în justiție în care a fost implicat.

Nu este pentru prima dată în istoria modernă a Franței când un fost președinte este judecat pentru corupție. Predecesorul lui Sarkozy, Jacques Chirac, a fost găsit vinovat în 2011 pentru folosirea în mod abuziv a banilor publici și a primit o condamnare de doi ani de închisoare cu suspendare pentru acțiuni din timpul mandatului de primar al Parisului.

Procurorii au cerut inițial o pedeapsă de patru ani pentru Sarkozy și au solicitat același verdict și pentru ceilalți inculpați din dosar: avocatul Thierry Herzog și judecătorul Gilbert Azibert.

Pedeapsa maximă prevăzută de legea penală din Franța pentru traficul de influență este de 10 ani de închisoare și o amendă de până la un milion de euro.

Sarkozy se va mai confrunta cu un alt proces la sfârșitul acestei luni, împreună cu alte 13 persoane, acuzate de finanțarea ilegală a campaniei prezidențiale din 2012.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook