Mark Zuckerberg îi suspendă lui Trump contul de Facebook, pe termen nedeterminat

Mark Zuckerberg îi suspendă lui Trump contul de Facebook, pe termen nedeterminat

Șeful Facebook, Mark Zuckerber, a anunțat pe platforma pe care o conduce că Donald Trump va avea contul suspendat pe o perioadă nedeterminată. După ce ieri a decis să-i aplice doar o sancțiune de 24 de ore, astăzi a ajuns la concluzia că trebuie să-l blocheze pe o perioadă nedefinită, pentru că „evenimentele șocante din ultima zi demonstrează clar că președintele intenționează să-și folosească restul mandatului pentru a submina o tranziție pașnică și legală către succesorul său”.

„Decizia lui de a utiliza platforma pentru a scuza, mai degrabă decât pentru a condamna acțiunile susținătorilor săi la Capitoliu au mâhnit cetățenii din SUA și din toată lumea”, a spus Zuckerberg.

„În anii ce au trecut, i-am permis lui Donald Trump să folosească platforma noastră [..] eliminând uneori sau marcând anumite postări care încălcau regulile. I-am permis pentru că am considerat că utilizatorii au dreptul de a avea acces la un discurs politic variat, chiar dacă este controversat. Dar contextul actual este fundamental diferit, implicând folosirea platformei noastre pentru a incita la violență împotriva unui guvern ales în mod democratic”.

„Considerăm că riscurile de a-i permite președintelui să continue să folosească serviciile noastre în următoarea perioadă sunt foarte mari. Așa că extindem măsura de a-i suspenda conturile de Facebook și Instagram pe termen nedeterminat, sau cel puțin pentru următoarele două săptămâni, până când tranziția puterii va ajunge la final”.

The shocking events of the last 24 hours clearly demonstrate that President Donald Trump intends to use his remaining…

Posted by Mark Zuckerberg on Thursday, January 7, 2021

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook