Madonna scrie și regizează filmul bazat pe viata ei

Madonna scrie și regizează filmul bazat pe viata ei

Madonna își scrie singură povestea. Ea scrie și regizează propriul film biografic.

Primește însă și ajutorul câştigătoarei de Oscar pentru Cel Mai Bun Scenariu, Diablo Cody, cea care a scris Juno.

Filmul va arăta parcursul „Material Girl” de la mahalalele New York-ului până la statutul de superstar mondial.

„Muzica m-a făcut să merg mai departe şi arta mi-a salvat viaţa.”, spune artista precizând că filmul va fi mai mult despre muzică.

Este a treia producţie cinematografică regizată de Madonna, după Filth and Wisdom din 2008 şi WE, din 2011, care a fost un eşec comercial – încasări de 2 milioane de dolari, cu un buget de 11 milioane.

Studiourile Universal îi vor produce filmul biografic și consideră că va fi un succes, după reușitele uriașe de box office avute de Bohemian Rhapsody, despre Freddie Mercury şi de Rocketman, despre viaţa lui Elton John.

Data de începere a filmărilor nu este încă stabilită şi nu știm deocamdată cine va juca rolul Madonnei, dar artista postează pe contul ei de Instagram progresul pe care-l face alături de Diablo Cody în scrierea scenariului.

View this post on Instagram

#screenplay #diablocody #jamesbaldwin

A post shared by Madonna (@madonna) on

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook