Germanii nu onorează programările dacă li se spune că vor primi vaccinul AstraZeneca. Aceeași situație și în Belgia

Germanii nu onorează programările dacă li se spune că vor primi vaccinul AstraZeneca. Aceeași situație și în Belgia

La centrul de vaccinare Tegel din Berlin, care oferă doar produsul AstraZeneca, mai puțin de 200 de persoane se prezintă la cele 3.800 de întâlniri stabilite zilnic. Reputația vaccinului a fost subminată prin informări împotriva vaccinului făcute de politicieni din întreaga Europă și de decizia Germaniei de a nu utiliza vaccinul pentru persoanele cu vârsta peste 65 de ani, în ciuda faptului că Agenția Europeană a Medicamentului l-a aprobat pentru toți cei peste 18 ani.

„Cabinele de vaccinare sunt pregătite, echipele de vaccinare la fel, vaccinul există”, a declarat Karl Lauterbach, deputat social-democrat și epidemiolog. „Dar serul rămâne neutilizat, deoarece persoanele programate nu vin la vaccinare. Este o situație absurdă și insuportabilă”.

Există oficiali care propun ca vaccinul Oxford să fie administrat oricui îl dorește, în afara grupului prioritar – lucrătorii din domeniul sănătății. „În niciun caz nu ar trebui să apară o situație în care să lăsăm dozele de vaccin neutilizate sau în care progresul campaniei de vaccinare este clar întârziat, deoarece oamenii nu acceptă oferta”,a spus Leif-Erik Sander, de la spitalul Charité din Berlin.

„Când mă uit la discuția publică din Germania, observ că multe au fost înțelese greșit”, a spus Christian Drosten, cel mai important virusolog din țară.

Vaccinul Oxford/AstraZeneca – care este mai ieftin și mai ușor de depozitat decât alte produse – joacă un rol critic pentru multe țări europene, care doresc să înceapă vaccinarea în masă luna viitoare.

Michael Müller, primarul Berlinului, a amenințat că va retrage dreptul de a primi vaccinul cu prioritate celor care refuză vaccinul Oxford/AstraZeneca și solicită cel mai popular vaccin, Pfizer. „Nu voi permite ca zeci de mii de doze să rămână pe rafturile noastre, în timp ce milioane de oameni din toată țara așteaptă să fie imunizați”, a declarat el pentru Tagesspiegel. „Cei care nu vor vaccinul și-au pierdut șansa”.

Și în Belgia, unde serul nu se administrează celor peste 55 de ani, au existat probleme cu lansarea vaccinului către primul grup prioritar – lucrătorii din domeniul sănătății.

„Dacă se va dovedi că vom fi vaccinați cu vaccinul AstraZeneca, vom intra în grevă”, a declarat ieri o asistentă a unui spital flamand pentru ziarul Het Laatste Nieuws.

Sursa: The Times

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook