Franța: Primarii vor la restaurant și dau în judecată decretul privind închiderea barurilor și a restaurantelor

Franța: Primarii vor la restaurant și dau în judecată decretul privind închiderea barurilor și a restaurantelor

„Niciun studiu științific nu indică faptul că acestea sunt locuri de contaminare”, declară primarii.

Nouă primari din regiunea Paris dau în judecată decretul privind închiderea barurilor și a restaurantelor. Decretul este, potrivit lor, o „incoerență administrativă, cu consecințe grave”.

După ce au atacat, la începutul lunii noiembrie, decretul privind închiderea magazinelor neesențiale, mai mulți primari au depus de această dată o plangere în justiție prin care cer redeschiderea „imediată” a restaurantelor și a barurilor și au atacat decretul din 27 noiembrie privind închiderea lor. „Încă o incoerență administrativă. Nu putem accepta această situație, când, în același timp, cantinele din corporații și din școli rămân deschise”, scriu aleșii într-un comunicat de presă.

Mai mult, niciun studiu științific nu indică restaurantele drept  locuri de contaminare. Fiecare zi care trece e o pierdere irecuperabilă a veniturilor pentru toate unitățile în cauză. Fiecare zi care trece aduce un număr tot mai mare de falimente. ”
Primarii cred că unul din două restaurante „s-ar putea închide definitiv din cauza măsurilor impuse”. În discursul său din 24 noiembrie, Emmanuel Macron a spus că restaurantele vor putea fi redeschise începând cu 20 ianuarie, dacă cifrele epidemiei vor continua să scadă. Cu toate acestea, nu a fost stabilită nicio dată pentru baruri.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook