Franța nu autorizează vaccinarea persoanelor sub 18 ani

Franța nu autorizează vaccinarea persoanelor sub 18 ani

Sunt minorii absenți din strategia franceză de vaccinare împotriva Covid-19? „Inițial”, nu va exista o autorizație de introducere pe piață a vaccinurilor pentru persoanele cu vârsta sub 18 ani, din cauza lipsei datelor din studiile clinice, a declarat astăzi Înalta Autoritate a Sănătății din Franța, în timpul unei conferințe de presă menite să detalieze strategia franceză referitoare la viitoarea campanie de vaccinare.

„Este de dorit să existe rapid o autorizație de introducere pe piață pentru cei sub 18 ani”, a declarat Daniel Floret, vicepreședinte al Comitetului tehnic pentru vaccinări (CTV). „Este de sperat că studiile vor fi efectuate rapid, deoarece cu siguranță există copii care prezintă comorbidități, poate mai puțin importante decât în cazul adulților sau grupurilor vulnerabile, dar mai mari decât în cazul altor copii”, a detaliat el.

Care e efectul sterilizant al vaccinului?

La sfârșitul lunii octombrie, laboratorul Pfizer a anunțat că a lansat primele studii în Statele Unite pe copii de 12 ani, după ce rezultatele la adulți au arătat 90% eficacitate. „Este important să reamintim oamenilor că, dacă adolescenții nu dezvoltă forme la fel de grave ca persoanele în vârstă, asta nu înseamnă că cei mai tineri nu se îmbolnăvesc și nu mor”, a explicat profesorul Robert Frenck, care supraveghează aceste teste.

Pentru viitoarea campanie, autoritatea sanitară din Franța definește „cinci faze progresive”: „să protejăm cu prioritate pe cei mai vulnerabili și pe cei care îi îngrijesc”, a explicat luni președintele Dominique Le Guludec. Cu toate acestea, copiii sunt mai puțin susceptibili de a dezvolta forme grave și mai des asimptomatice, fără ca problema contagiozității lor să fie soluționată, studiile fiind contradictorii pe această temă. „Astăzi nu știm dacă aceste vaccinuri împiedică transmiterea virusului, atunci când o să știm, strategia ar putea fi revizuită”, a mai subliniat ea, insistând că, deocamdată, vaccinurile urmăresc mai presus de toate „să evite reanimarea” și „moartea” din cauza Covid-19.

Persoanele cu vârsta peste 18 ani care ar dori să fie vaccinate, indiferent de diferitele criterii de vulnerabilitate și de riscul expunerii la virus, ar trebui să poată fi vaccinate în timpul fazei 5, care ar trebui să aibă loc vara viitoare. „Când ne uităm la prioritățile din alte țări ale UE, întâlnim strategii foarte similare”, a declarat profesorul Élisabeth Bouvet, președintele Comitetului tehnic pentru vaccinări.

Sursa: LCI

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook