Dragnea poate fi condamnat din nou la închisoare

Dragnea poate fi condamnat din nou la închisoare

Magistrații Tribunalului Giurgiu au decis, joi, eliberarea lui Liviu Dragnea. Decizia este definitivă și în câteva ore Dragnea va putea părăsi Penitenciarul Rahova. Totuși, el mai face parte din două dosare ale DNA, iar într-unul dintre ele ar putea fi condamnat din nou la închisoare.

Fostul lider PSD a stat în închisoare 2 ani și 2 luni.

Fostul lider PSD Liviu Dragnea a fost condamnat, în mai 2019, la închisoare de 3 ani şi 6 luni cu executare, în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia de Protecţie a Copilului Teleorman. După împlinirea fracţiei de pedeapsă, Dragnea a încercat în repetate rânduri să obţină eliberarea condiţionată.

Flavia Teodosiu, avocatul lui Liviu Dragnea, a declarat că „s-a făcut dreptate”.

Interdicțiile fostului lider PSD, stabilite de ÎCCJ, sunt următoarele: în timpul cât și pe o perioadă de 3 ani de la executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit.

De cealaltă parte, Liviu Dragnea mai este implicat în două dosare ale DNA.

În primul dosar, Liviu Dragnea nu este trimis în judecată. Este un dosar în instrumentarea DNA din 2016. Dosarul Tel Drum. Dragnea este doar pus sub acuzare. Puteți citi comunicatul Direcției Naționale Anticorupție AICI.

În cadrul celui de-al doilea dosar, Liviu Dragnea este trimis în judecată în mai 2021. Este vorba despre dosarul ce implică vizita în SUA, la Donald Trump. Dragnea Nicolae-Liviu era la data faptelor președinte al Camerei Deputaților și președintele PSD, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de: trafic de influență (două fapte) și folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite. Comunicatul integral îl puteți citi AICI.

Liviu Dragnea are 2 condamnări definitive la activ

27 mai 2019. Condamnare ÎCCJ în dosarul DNA – „DGASPC”- la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare, pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la abuz în serviciu și instigare la fals intelectual.

22 aprilie 2016. Condamnare ÎCCJ în dosarul DNA – „Fraude la referendum” – la 2 ani de închisoare cu suspendare, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Astfel, abia eliberat, Liviu Dragnea ar putea fi din nou condamnat.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook