Directorul OMS avertizează că varianta Omicron ar putea avea un impact uriaș asupra cursului pandemiei. „Consecințele pot fi severe”

Directorul OMS avertizează că varianta Omicron ar putea avea un impact uriaș asupra cursului pandemiei. „Consecințele pot fi severe”

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) avertizează că varianta Omicron, identificată acum două săptămâni în Africa de Sud, ar putea schimba soarta pandemiei. Deși impactul este încă „dificil de estimat”, directorul general al organizației, Tedros Adhanom Ghebreyesus, spune că „anumite caracteristici ale Omicron, inclusiv răspândirea globală și numărul foarte mare de mutații, sugerează că tulpina ar putea avea un impact major asupra cursului pandemiei”.

„Dacă va avea loc un nou focar global, provocat de Omicron, consecințele pot fi severe”, se arată într-un comunicat preliminar al OMS.

Varianta, care este prezentă deja în peste 60 de state, contribuie semnificativ la numărul de cazuri noi înregistrate zilnic. Săptămâna trecută au fost înregistrate în total peste patru milioane de noi cazuri Covid, iar numărul deceselor a fost cu 10% mai mare decât în săptămâna precedentă.

Sunt necesare mai multe date

În aceeași conferință de presă desfășurată la Geneva, dr. Maria Van Kerkhove, coordonator al strategiei Covid la OMS, a spus că datele preliminare din Africa de Sud sugerează că Omicron este mai puțin periculoasă decât varianta Delta. Dar atenționează că „este prea devreme pentru a trage concluzii”.

Informațiile potrivit cărora Omicron nu este atât de virulentă pe cât s-a crezut inițial au fost aprobate și de dr. Rochelle Walensky, director al Centrului pentru Controlul și Prevenția Bolilor (CDC) din SUA. Ea a confirmat că „formele de Covid au fost ușoare” în majoritatea cazurilor de infectare.

Simptomele obișnuite sunt tuse, oboseală sau ritm cardiac accelerat.

Sursa: National Interest

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook