Didier Raoult lansează o nouă carte și își reafirmă optimismul față de criza Covid-19. „Un medic care te sperie este un medic rău”

Unii ar dori să nu mai audă vorbindu-se despre profesorul Raoult. Greșesc. Tocmai a publicat o carte despre istoria descoperirilor medicale. Acest om nu este populist. Este un optimist.

Cronică de Charles Jaigu, jurnalist

Didier Raoult este Cassius Clay al ringului medical. El își provoacă adversarul față în față. Afirmă că este cel mai mare, cel mai bun, zeul ringului. Cea mai bună lovitură: provocarea prin optimism. Acest lucru îl face să devină o țintă ușoară pentru cenzorii sumbri ai unei morale medicale a riscului zero. Dar ar fi o greșeală să credem că Didier Raoult este supărat din cauza pariului său pe hidroxiclorochină. Această controversă este arborele care ascunde pădurea. Vina reală a lui Raoult, în ochii dușmanilor săi, nu este aceasta. Este aceea de a fi un optimist în țara pesimiștilor. „Pragmatismul meu mi-a adus multă ostilitate. Există oameni care au o predipoziție pentru dezastru. Nu vor să audă purtătorul de vești bune.”, ne spune el într-o convorbire telefonică legată de lansarea cărții, « Știința este un sport de luptă »

Vestea bună pe care a încercat să o răspândească de la început este aceea că virusul nu se prezintă ca un mare ucigaș . „Nu mai avem o ierarhie în risc. Această înmormântare și numărătoare solemnă, când există atâtea alte boli, rămâne un subiect de uimire. Cu toate acestea, nu există un exces de mortalitate în Europa. În acest moment, pierderea speranței noastre de viață este mai mică decât în ​​2015 cu 0,2 ani.”. Acesta este obiectul scandalului: percepția ordinelor de mărime. De la câte decese în sus ar trebui să considerăm că o pandemie amenință o populație mondială de 7 miliarde? Pentru Raoult – și pentru mulți medici – ar trebui să-și accelereze ritmul cel puțin până la punctul în care va depăși 2,6 milioane de decese la nivel mondial, care este numărul mediu de victime ale bolilor respiratorii în fiecare an, după cum spunea el în aprilie pentru revista Figaro.

Este rezonabil să punem economia mondială la pământ din cauza acestor decese? Nu. Dar nu sunt mulți oameni care spun acest lucru. Cu excepția câtorva filozofi. În Le Figaro, François Julien a riscat cu talent. Bernard-Henri Lévy a făcut-o cu convingere, la fel și André Comte-Sponville. Evident, cei care apără această teză sunt imediat puși la zid de „reductio ad Bolsonarum”, acest nou punct Godwin al igieniștilor. Trebuie să luam în serios Covid-19 – gesturi de barieră, protecția celor vulnerabili – fără a-l confunda cu ciuma, tifosul și holera.

« Mi-a fost greu să vând câteva dintre cărțile mele pentru că nu se potriveau scenariilor catastrofice de la Hollywood  », spune Didier Raoult

Această carte a fost scrisă cu mult înainte de Covid, dar multe considerații pun în lumina abordarea « raoulitiană ». El îi citează Nietzsche sau Derrida. Indulgent, dă vina pentru starea de panică pandemică pe reflexele noastre de Homo sapiens, marcate de teama epidemiilor antice; este de înțeles că reacționăm excesiv. Penultima sa carte, « Epidemiile, adevărate pericole și alarme false », a descris deja multe momente de panică exagerată. Didier Raoult este un anti-catastrofist. „Mi-a fost greu să vând unele dintre cărțile mele pentru că nu se potriveau cu scenariul de la Hollywood al unei mari catastrofe”, spune el.

Profesioniștii din domeniul medical au fost de acord cu el la începutul epidemiei. Cu experienta greșelilor din 2009, medicii nu au vrut la să exagereze amploarea evenimentului. Cu excepția faptului că Didier Raoult a rămas în continuare pe această linie, susținând o abordare coreeană sau suedeză. 

Citind această carte, se poate înțelege mai bine încăpățânarea lui Raoult în apărarea predicțiilor sale cu privire la hidroxiclorochină. El citează primele cercetări pe care le-a făcut, ca medic rezident, asupra uneia dintre numeroasele variante ale tifosului. Una dintre cercetările sale au contrazis teoria dominantă. A fost atunci respinsă de medicul care i-a supravegheat munca. „Mi-a schimbat soarta de cercetător, pentru că am înțeles cât de mult ceea ce a fost raportat în literatura științifică ar putea fi atât corect, cât și fals”, scrie el. Apoi a dedus o regulă simplă: „Dacă ceea ce scrieți nu este șocant, probabil că are o importanță marginală și asta îi învăț pe studenții cercetători: fiți renegați!” 

« Nu există un mare cercetător care să nu fie un luptător » 

Dar înțelegem bine de ce profesorul nu renunță. La aceasta se adaugă o altă convingere: a vindeca înseamnă a încerca ceea ce poate funcționa și a ajuta pacientul să creadă în vindecare. Celebrul efect placebo. „Sunt naiv, fără îndoială, dar cred că este mai bine să dau o speranță falsă decât o disperare falsă. Un medic care te sperie este un medic rău”. Aceste cuvinte sunt suspecte astăzi. Cu toate acestea, ele ating inima vocației medicale.

„Nu există un mare cercetător care să nu fie un luptător”, concluzionează el. Promite că această luptă nu se va extinde în sfera politică. „Rămân la locul meu și cred că sunt mai util rămânând acolo și făcând ceea ce pot face bine, decât facând politică. Pentru unii oameni, politica este vârful activității lor, nu e cazul meu”.

Sursa: Le Figaro