Profesorul Didier Raoult, critic al vaccinului anti-Covid, este înlăturat de la conducerea institutului pe care l-a fondat

Profesorul Didier Raoult, critic al vaccinului anti-Covid, este înlăturat de la conducerea institutului pe care l-a fondat

Serviciul de asistență publică din Marsilia (AP-HM) și Universitatea din Aix-Marsilia declară pentru Le Monde că nu vor să prelungească mandatul lui Didier Raoult în calitate de șef al Institutului spitalicesc universitar (IHU) mediteranean.

Profesorul Didier Raoult, în vârstă de 69 de ani, spera să poată prelua un nou mandat în fruntea IHU Médtierranée-Infection, dar membrii fondatori ai structurii nu sunt de acord.

Didier Raoult atinge vârsta de pensionare pe 31 august. Din acest motiv a trimis conducerii AP-HM o cerere de angajare combinată cu cea de pensionare. Însă AP-HM nu a răspuns favorabil solicitării microbiologului.

Jean-Luc Jouve, unul dintre directorii AP-HM, explică: „Comisia medicală AP-HM nu vede niciun motiv pentru prelungirea contractului lui Didier Raoult, chiar și pentru două zile și jumătate pe săptămână, așa cum cere el. Sunt suficienți oameni la IHU încât să acopere plecarea”. Prin urmare, începând cu 31 august, Didier Raoult nu va mai fi profesor universitar și nu va mai practica medicina în spital. Un succesor va fi numit în septembrie.

Poziții condamnate

Didier Raoult este unul dintre personajele pricipale ale pandemiei Covid-19. Un puternic susținător al hidroxiclorochinei, microbiologul a prezentat medicamentul ca remediu eficient împotriva infectării cu noul coronavirus. Poziția lui a provocat dezbateri aprinse în comunitatea științifică, iar eficacitatea tratamentului său anti-malarie a fost pusă la îndoială.

Conducerea și medicii AP-HM nu au apreciat mai ales ultima declarație a profesorului de la Marsilia, legată de vaccinarea împotriva Covid. Într-un videoclip postat marțea trecută, Didier Raoult nu pare să fie entuziasmat de eficacitatea vaccinului anti-Covid. „Nu este un panaceu”, spune el. „Nu putem spune că există un succes corelat cu importanța vaccinării”.

Cotidianul LaProvence afirmă că observațiile au fost prost primite de medicii spitalelor din Marsilia. „Cuvinte de nesuportat”, a spus noul președinte al comisiei medicale AP-HM. „Cu această ultimă declarație, lui Didier Raoult îi va fi greu să-și mențină postul după ce va împlini 69 de ani.”

Mulți susținători pe rețelele sociale

Anunțul revocării sale de la conducerea Institutului a stârnit revoltă și furie în rândul multor susținători ai lui Didier Raoult. Hashtag-ul „#TouchePasARaoult” (nu vă atingeți de Raoult) a fost lansat rapid pe Twitter, pentru a exprima un val de sprijin pentru profesorul din Marsilia. Au fost distribuite peste 35.000 de tweet-uri.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook