Dezastrul din Afganistan poate distruge administrația Biden, potrivit analiștilor

Dezastrul din Afganistan poate distruge administrația Biden, potrivit analiștilor

Unii analiști compară sfârșitul haotic al implicării SUA în Afganistan cu ultimele zile ale războiului din Vietnam. Au greșit. Ce se întâmplă la Kabul se aseamănă mai mult cu situația din Golful Porcilor, de pe vremea lui John F. Kennedy, sau cu dezastrul din Iran, din 1979. Eșecul l-a costat pe Jimmy Carter scaunul prezidențial în 1980, iar episodul Afganistan ar putea reprezenta sfârșitul conducerii democrate la Casa Albă, în 2024.

Președintele Biden a câștigat votul. Datorită imaginii sale îngrijite și a refuzului de a se confrunta zilnic cu reporterii, Biden părea, în cea mai mare parte, competent și încrezător. Nu mai e cazul.

Se spune că cei care nu învață din istorie sunt sortiți să o repete. Biden, dorind să evite un alt Vietnam, a spus poporului american că este timpul să părăsească Afganistanul. Publicul a fost de acord. În aprilie, 69% dintre americani au susținut decizia lui Biden de a retrage trupele din Afganistan. Doar 16% s-au opus. Pentru o națiune divizată pe aproape fiecare problemă, acest lucru înseamnă unanimitate.

Impact dăunător

În anunțul de retragere de pe 14 aprilie, Biden a transmis clar: Nu va fi Vietnam. Nu va fi Iran. „Nu ne vom grăbi spre ieșire. O vom face în mod responsabil, deliberat și sigur”. Publicul a fost de acord în proporite copleșitoare. La suprafață, Biden luase decizia înțeleaptă de a pleca. Dar există o emoție și mai puternică, pe care sondajele nu o pot măsura imediat. Americanii urăsc să piardă – și vor pedepsi un președinte care conduce America spre înfrângere.

Luni, președintele a trebuit să revină de la Camp David pentru a explica de ce a avut loc un dezastru la Kabul. El a dat vina pe administrația anterioară și pe poporul afgan.

Consecințele politice vor fi la fel de mari la Washington ca și impactul militar la Kabul. Ar putea chiar distruge președinția Biden. Cel mai dăunător impact va fi legat de modul în care a fost executată retragerea. Biden a promis țării că nu vor exista elicoptere care să „ridice oamenii de pe acoperișul ambasadei”.

Vor urma momente jenante. Pe 11 septembrie 2021, la 20 de ani după 11 septembrie, un steag taliban va flutura peste ambasada care a costat 775 milioane de dolari. Imaginile din Kabul sunt deja în mod inconfundabil colorate în culorile eșecului. Afganii care cad de pe avioanele americane, pe măsură ce aparatele decolează, nu sunt mai puțin catastrofale decât cele cu omul în fața tancului din Piața Tiananmen sau omul care cade de pe turnuri pe 11 septembrie.

Ascensiunea grupărilor teroriste

În cele din urmă, publicul va trebui să se confrunte cu ceea ce a adus SUA în Afganistan în 2001: adăpostirea teroriștilor de către talibani. Generalul Mark Milley, președintele șefilor de stat major, a spus Congresului că a început deja să revizuiască data la care estimează că organizațiile teroriste vor putea opera liber în Afganistan și vor amenința SUA și aliații săi. SUA a oprit atacurile mortale timp de 20 de ani, datorită controlului militar al Afganistanului. În cazul în care acea bariera va fi spartă, publicul va ști pe cine să dea vina.

Indiferent de fapte, Biden va continua să afirme că aceasta a fost retragerea corectă, la momentul potrivit. Asta nu va da bine pentru electorat. Impactul negativ asupra popularității sale și asupra încrederii publicului american în conducerea și competența sa va fi semnificativ și totul a fost auto-provocat. Politica externă este în mod normal locul în care președinții merg pentru a masca greșelile de acasă. Nu și de data asta.

Robert Gates, fostul secretar al apărării, a scris că Biden „a greșit aproape toate problemele majore de politică externă și securitate națională în ultimele patru decenii”. Această evaluare dură se poate dovedi și mai necesară pe măsură ce urmărim dezastrul de politică externă care se desfășoară în regiune – și în cele din urmă la urne.

Sursa: The Telegraph

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook