De ce se închid magazinele la ora 18:00, în zonele cu rată mare de incidență. Explicația lui Raed Arafat

De ce se închid magazinele la ora 18:00, în zonele cu rată mare de incidență. Explicația lui Raed Arafat

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, afirmă că magazinele se închid la ora 18:00 pentru a permite clienților să ajungă acasă până când se închide circulația, la ora 20:00. „La magazin toată lumea merge. Dacă le lăsăm deschise până la ora 24, lumea tot va merge. Regula magazinului a fost corelată cu regula interdicţiei circulaţiei. Dacă circulaţia se interzice la ora 20.00, atunci cu două ore înainte magazinele se opresc, ca să poată ajunge oamenii acasă”, explică Raed Arafat.

De altfel, el spune că măsurile aplicate la noi în țară sunt mai puțin restrictive față de cele adoptate în alte țări și au rolul de a controla creșterea numărului de cazuri înregistrată pe teritoriul României.

„Creşterea este lentă, nu este rapidă, dar totuşi este o creştere. De alaltăieri, creşteri de 0,1, de 0,2 au fost în 32 de judeţe. Asta ne atenţionează că situaţia nu este stabilă. De asta s-au luat unele măsuri, chiar mai uşoare decât în alte ţări, care ne permit să controlăm situaţia şi să meargă mai bine şi campania de vaccinare”, transmite Arafat.

Magazinele se închid la ora 18:00 în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, acolo unde rata de incidență este mai mare de 4 la mie. În zonele în care pragul de 7,5 este depășit, măsura de aplică în toate zilele săptămânii.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook