Cercetătorii au identificat o nouă variantă a SARS-Cov-2. Are 32 de mutații și poate evita vaccinurile actuale

Cercetătorii au identificat o nouă variantă a SARS-Cov-2. Are 32 de mutații și poate evita vaccinurile actuale

Oamenii de știință au descoperit o nouă variantă a SARS-Cov-2, care are „număr extrem de mare” de mutații și ar putea provoca un nou val de infectări, deoarece poate evita protecția oferită de vaccinurile actuale. Doar 10 cazuri au fost identificate până acum, în trei țări, prin secvențiere genomică, dar tulpina stârnește îngrijorări serioase în rândul cercetătorilor.

Varianta B.1.1.529 are 32 de mutații în proteina spike, porțiunea de virus pe care majoritatea vaccinurilor o folosesc pentru a stimula sistemul imunitar. Mutațiile proteinei spike pot influența capacitatea virusului de a infecta celulele și de a se reproduce. În plus, împiedică celulele imune să atace virusul.

Varianta a fost descoperită pentru prima dată în Botswana, unde trei cazuri au fost secvențiate până acum. Alte șase au fost confirmate în Africa de Sud și unul în Hong Kong, la un călător care se întorcea din Africa de Sud.

Dr. Tom Peacock, virusolog la Imperial College London, a postat detalii despre noua variantă pe un site web de partajare a genomului. „Numărul incredibil de mare de mutații sugerează că ar putea fi o adevărată îngrijorare”.

Într-o serie de tweet-uri, Peacock atenționează că „trebuie monitorizată îndeaproape, din cauza acestui profil oribil”, dar adaugă că se poate dovedi a fi un „cluster ciudat” care nu este foarte transmisibil. „Sper să fie așa”,

Dr. Meera Chand, director al diviziei Covid-19 de la Agenția pentru Securitate a Sănătății din Marea Britanie, spune că, în parteneriat cu organismele științifice din întreaga lume, agenția monitorizează constant starea variantelor SARS-CoV-2, pe măsură ce ele apar și se dezvoltă la nivel mondial.

„Deoarece este în natura virusurilor să sufere mutații des și la întâmplare, nu este neobișnuit să apară un număr mic de cazuri care prezintă seturi noi de mutații. Orice variante care prezintă dovezi de răspândire sunt evaluate rapid”, spune ea.

Primele cazuri ale variantei au fost identificate în Botswana pe 11 noiembrie, iar cele mai vechi cazuri din Africa de Sud au fost înregistrate trei zile mai târziu. Cazul găsit în Hong Kong a fost la un bărbat de 36 de ani care a avut un test PCR negativ înainte de a zbura din Hong Kong în Africa de Sud, unde a stat în perioada 22 octombrie – 11 noiembrie. El a fost testat negativ la întoarcerea în Hong Kong, dar a fost confirmat cu Covid pe 13 noiembrie, în timp ce se afla în carantină.

Unii virusologi din Africa de Sud sunt deja îngrijorați, având în vedere creșterea recentă a cazurilor în Gauteng, o zonă urbană care cuprinde Pretoria și Johannesburg, unde au fost detectate cazuri de B.1.1.529.

Profesorul Francois Balloux, directorul Institutului de Genetică UCL, spune că numărul mare de mutații a fost provocat aparent de o „singură explozie”, sugerând că ar fi putut evolua în timpul unei infectări cronice la o persoană cu un sistem imunitar slăbit, posibil un pacient HIV/SIDA netratat.

„M-aș aștepta să nu fie recunoscută de anticorpii neutralizanți, în comparație cu Alpha sau Delta”, spune el. „Este dificil de prezis cât de transmisibil poate fi în acest stadiu. Deocamdată ar trebui monitorizată și analizată îndeaproape, dar nu există niciun motiv să ne îngrijorăm prea mult decât dacă începe să crească în frecvență, în viitorul apropiat.”

Sursa: The Guardian

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook