Candidați falși, oponenți în închisoare: Vladimir Putin îi îndeamnă pe ruși să voteze la alegerile parlamentare

Candidați falși, oponenți în închisoare: Vladimir Putin îi îndeamnă pe ruși să voteze la alegerile parlamentare

Președintele rus Vladimir Putin îi îndeamnă pe ruși să meargă la vot de vineri până duminică, la alegerile parlamentare. Însă cei mai vocali critici au fost înlăturați din cursă, au fost înscriși candidați falși, iar pricipalul lider al opoziției, Aleksei Navalnîi, se află în închisoare.

Partidul lui Putin, Rusia Unită, își va păstra probabil majoritatea în camera inferioară a Parlamentului, deși în sondaje nu stă atât de bine.

„Contez pe responsabilitatea, echilibrul și civismul vostru”, spune Putin într-o intervenție video, îndemnându-i pe cetățeni să-i susțină pe deputații care vor lucra în interesul „tuturor cetățenilor”.

Candidați falși

Boris Vishnevsky este candidat la alegerile parlamentare. Este un om de statură normală, cu barba căruntă. El candidează împotriva lui Boris Vishnevsky, un bărbat mai degrabă subțire, cu părul alb și barbă. La aceleași alegeri candidează un alt Boris Vishnevsky – cu păr, barbă și ochi asemănători.

Ultimii doi Vishnevsky sunt falși. Sunt creați de rivali, dintre care cel puțin unul are legături cu Putin, pentru a deturna voturi de la Vishnevsky cel real, un candidat al opoziției, de la partidul pro-democrație Yabloko.

Liderul opoziției, Aleksei Navalnîi, este închis. Rețeaua lui electorală a fost scoasă în afara legii, liderii regionali au fost arestați sau au fugit din țară.

Puterea se folosește de toate armele pentru a-și păstra majoritatea covârșitoare pe care o are în Duma de Stat – 334 de locuri din cele 450 ale camerei.

Putin s-a autoizolat

Liderul de la Kremlin a fost nevoit să intre în izolare, după ce câteva zeci de persoane din anturajul său au fost testate pozitiv pentru Covid.

„Nu excludem un vot online”, spune purtătorul de cuvânt, Dmitry Peskov.

Votul se poate exprima atât online cât și în persoană, pe durata celor trei zile. Kremlinul garantează „siguranța și acuratețea” votului online, dar criticii spun că nivelul de monitorizare este redus, din moment ce nu participă observatori din străinătate.

Sursa: Washington Post

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook