Când vom ieși din blocajul generat de coronavirus? O analiză a Deutsche Bank

Când vom ieși din blocajul generat de coronavirus? O analiză a Deutsche Bank
Foto:  Luke Templeman, Deutsche Bank

Analiștii de la Deutsche Bank au făcut câteva predicții bazându-se pe etapele prin care a trecut China pentru a reintra pe traiectoria normală.

Deși principala preocupare în momentul de față este de a salva viețile celor bolnavi și de a opri răspândirea virusului, ne punem și problema deblocării economiei, pentru a limita recesiunea ce se anunță.

Dacă ne raportăm la China, cele mai drastice măsuri de carantină au fost impuse mai întâi în orașul Wuhan, apoi în restul provinciei Hubei. Apogeul epidemiei în provincia chineză a fost atins pe 26 ianuarie, iar autoritățile au ridicat restricțiile de circulație pe 25 martie. În cazul particular al orașului Wuhan, ridicarea măsurilor se va face pe 8 aprilie.

O echipă condusă de analistul Luke Templeman și strategul Jim Reid, de la Deutsche Bank, a făcut o predicție pentru celelalte tări puternic afectate de virus.

Bazându-se pe cazul provinciei Hubei, au ajuns la concluzia că Statele Unite și Germania ar putea  renunța la măsuri pe 22 mai. Italia poate demara procedura pe 7 mai, având în vedere că epidemia a început mai devreme acolo. Spania și Franța – 18 mai, în timp ce Mare Britanie poate ieși din carantină pe 23 mai, notează Nasdaq.com

Trebuie precizat că se va renunța progresiv la măsuri, iar în unele tări este posibil să se reia cantina totală, în funcție de cum evoluează situația.

Deutsche Bank spune că statele mai sus menționate au un avantaj în lupta cu virusul, întrucât acum există mai multe informații decât atunci când a început epidemia în Hubei.

Experții spun că, treptat, se vor relua activitățile economice interne; cele internaționale vor reveni la normal abia după ce granițele se vor redeschide, dar aceasta este ultima restricție la care se va renunța.

“Până în iunie toți oamenii se vor întoarce la muncă, magazinele se vor redeschide și restaurantele vor funcționa”, au spus analiștii.

Rămâne o necunoscută, anume ce se va întâmpla în cazul în care epidemia va reveni spre finalul anului, așa cum s-a vehiculat. Asta ar aduce noi restricții în anumite state. Dar, până la sfârșitul verii, este de așteptat ca specialiștii să aibă informații ample despre cum se extinde, testarea va fi mai sofisticată, iar autoritățile vor fi mai bine pregătite pentru a controla o eventuală epidemie fără măsuri atât de restrictive.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook