Berlin| Accesul în majoritatea spațiilor publice este permis doar celor vaccinați sau trecuți prin boală

Berlin| Accesul în majoritatea spațiilor publice este permis doar celor vaccinați sau trecuți prin boală

Capitala Germaniei, Berlin, treace la regula 2G. Începând de luni, 15 noiembrie, doar persoanele vaccinate și vindecate de Covid-19 pot intra în restaurante, cinematografe, muzee și săli de sport. Același lucru este valabil și pentru saloanele de înfrumusețare, pentru evenimentele în aer liber care reunesc peste 2.000 de persoane și pentru petrecerile private la interior cu peste 20 de persoane.

În cartierul Friedrichshain, cunoscut pentru numeroasele sale baruri, restaurante și cluburi, măsura nu este foarte supărătoare. „Regula nu îmi va schimba obiceiurile, pentru că sunt deja vaccinată”, spune Hanna, o femeie în vârstă de 30 de ani. „Prefer această regulă decât o nouă izolare. Cred că am fost prea flexibili în ultima vreme”, adaugă tânăra. În restaurantul vietnamez numit 1990, care este în mod regulat aglomerat, oamenii se supun regulii. „Suntem, desigur, îngrijorați de o scădere a cifrei de afaceri, dar este mult mai bine decât să închidem complet!”, explică managerul. „Controlăm permisele de sănătate. Și majoritatea clienților înțeleg”, adaugă ea.

Măsura are ca scop stoparea celui de-al patrulea val al pandemiei, care afectează Capitala, precum și întreaga țară. La Berlin, rata de incidență a bolii a depășit luni pragul de 300 de cazuri noi la 100.000 de locuitori într-o săptămână. La începutul lunii octombrie era la 80. În timp ce situația este îngrijorătoare în școli, unde elevii sunt testați de două ori pe săptămână, crește și presiunea asupra secțiilor de terapie intensivă, cum este cea de la spitalul Charité, care primește copii cu Covid și care a amânat o săptămână operațiile de rutină.

Landurile Brandenburg, Baden-Württemberg și Bavaria sunt de așteptat să urmeze exemplul.

Regulile 2G sunt deja în vigoare în unele districte în care spitalizările Covid sunt deosebit de mari. Propuneri similare sunt discutate pentru adoptare la nivel național și, dacă sunt aprobate, ar intra în vigoare la sfârșitul lunii.

Social-democrații de centru-stânga, Verzii și FDP, pro-business, au declarat luni că vor adăuga măsuri mai dure la proiectul lor de lege care este examinat de Bundestag (camera inferioară a parlamentului), pentru a face față focarului.

Joi, parlamentul german urmează să voteze un nou cadru legal pentru restricțiile legate de coronavirus, elaborat de partidele care se așteaptă să formeze următorul guvern de coaliție al țării.

Sursa: Le Temps

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook