Ziua Universală a Iei. Sărbătoarea celei mai importante piese a costumului tradițional românesc

Foto: Regina Maria purtând costum tradițional românesc

Astăzi, de Sânziene, sărbătorim Ziua Universala a Iei.

Primele ii pot fi văzute pe Columna lui Traian și pe monumentul de la Adamclisi, iar cea mai veche și autentică reprezentare a costumului popular românesc apare în “Cronica pictată de la Viena”, din 1330, cele 147 de ilustrații ale documentului fiind o sursă pentru istoria culturală din secolul al XIV-lea.

Ia, partea cea mai importantă a costumului tradiţional popular românesc, era făcuta de femeile de la țară în timpul șezătorilor. Iile erau diferite de la o regiune la alta nu numai prin textura materialelor, ci și prin modelele și broderiile aplicate.

În Ardeal, Moldova, Muscel și Vlașca se folosea pânza cu firul mai gros, deoarece costumul popular avea motive mai bogate, mai robuste, iar la costumele din Oltenia, Muntenia și Dobrogea se folosea o pânză mai rară, cu firul bine răsucit. Culorile pentru lucrătura erau în două – trei nuanţe, de regulă, dar se cosea şi cu o singură culoare. La acestea se adăugau, după specificul zonelor, culori pastelate, fire metalice, fluturi şi mărgele.

Iile arătau, totodată, statutul femeilor. Astfel, cele căsătorite şi cele în vârstă purtau culori mai temperate, iar tinerele culori vii pentru a atrage peţitori. Se coseau ii special pentru nunţi sau zilele de sărbătoare, bogat împodobite, altele pentru horă, iar cele mai simple, erau purtate zilnic.

Motivele erau geometrice sau inspirate de natură, fiind diferite de la o zonă la alta. Dintre motivele realiste, multe redau fenomene și elemente cosmice: valurile, fulgerele, stelele, Soarele. Altele sunt inspirate din lumea vegetală: plante, frunze, flori, fructe (cel mai des întâlnim strugurele) sau din cea a animalelor (coarnele cerbului sau ale berbecului, vrabia, porumbelul, cocorii, rândunica). Izvor de inspirație au fost și uneltele din gospodărie precum cârligul, grebla, furca sau jugul. Simbolurile cele mai puternice au fost spirala, coloana și crucea. Spirala semnifică eternitatea, trecerea timpului, energia, iar coloana… calea dreaptă în viață, dar și legătura cu divinitatea. Crucea reprezintă credința omului în Dumnezeu, însăși croiala iei având forma crucii. Toate aceste simboluri aveau rol protector pentru cea care purta ia, ținând răul și ghinionul departe.

Regina Maria a iubit ia, a purtat-o cu drag la multe evenimente si s-a lăsat fotografiată deseori îmbrăcată în costum tradițional. La fel au făcut principesa Ileana și Regina-Mamă Elena.

Frumusețea iei românești a depășit granițele țării odata cu celebrul tablou La blouse roumaine, pictat de Henri Matisse, în 1934. Iar, Yves Saint Laurent a creat, în anii `80, o întreagă colecție inspirată de ia românească.

Așadar, poartă ie! Iar dacă n-ai una, o poți câștiga în cadrul concursului pe care-l desfășurăm pe pagina noastră de Instagram. Mai multe detalii poți afla aici.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook