VIDEO| Sute de persoane încalcă restricțiile Covid la înmormântarea unui cal, în India

VIDEO| Sute de persoane încalcă restricțiile Covid la înmormântarea unui cal, în India

Sute de indieni participă fără a ține cont de restricții la funeraliile unui cal „divin”, care aparținea organizației religioase din regiunea Karnataka, în sudul Indiei – ceea ce a determinat autoritățile să carantineze întreaga localitate. Sâmbătă, sute de persoane au încălcat protocoalele Covid în vigoare – distanțare, purtarea măștii, limită de persoane în cadrul adunărilor – pentru a cinsti memoria calului pe care localnicii îl considerau „o zeitate protectoare” împotriva coronavirusului.

Autoritățile au carantinat satul Gokak Taluk, unde a avut loc procesiunea, măsura rămâne în vigoare timp de 14 zile, iar sătenii sunt testați și monitorizați.

Calul de 24 de ani a fost lăsat să circule liber prin sat timp de trei zile, înainte să moară, în speranța că astfel va eradica virusul și va feri localitatea de al doilea val Covid, care a devastat India.

Sătenii au considerat că trebuie să participe la înmormântare pentru a-i mulțumi pe zei, scrie The Independent.

Autoritățile încearcă acum să-i identifice pe organizatori.

Calul a fost lăsat să circule liber și anul trecut, în timpul primului val, iar localnicii spun că nu au înregistrat niciun deces provocat de SARS-Cov-2.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook