VIDEO: Îţi atinge coarda sensibilă. Leonard Cohen, interpretat într-un decor pitoresc

VIDEO: Îţi atinge coarda sensibilă. Leonard Cohen, interpretat într-un decor pitoresc

Muzicianul Patrick Dexter a început să-şi posteze recitalurile online la începutul pandemiei. El s-a retras recent la ţară şi îţi cântă la violoncel, înconjurat doar de natură şi de câinele său. A strâns de atunci milioane de vizualizări şi primeşte mesaje de mulţumire din toată lumea.

Atunci când întreaga lume a intrat în izolare, în martie, muzicianul irlandez Patrick Dexter şi-a scos violoncelul în natură şi a început să posteze clipuri cu el cântând.

Recitalurile în aer liber, în decorul pitoresc din curtea lui Patrick, au strâns de atunci milioane de vizualizări. Violoncelistul primeşte mesaje de mulţumire din toată lumea, în special de la cei care tânjesc după ieşiri în natură în această perioadă.

Patrick provine dintr-o familie numeroasă de muzicieni şi povesteşte că au fost toţi învăţaţi să cânte la instrumente muzicale de mici. După ce a călătorit în jurul lumii şi a lucrat în străinătate mai mulţi ani, el s-a întors în Irlanda natală şi s-a retras la ţară. Se consideră norocos că a făcut mişcarea asta înainte de startul pandemiei.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook