Vaccinarea și numărul mare de infectări vor determina dispariția epidemiei Covid-19 în 2022

Vaccinarea și numărul mare de infectări vor determina dispariția epidemiei Covid-19 în 2022

de Edward Carr, editor adjunct al The Economist

Covid-19 va dispărea, probabil, în 2022. Vor exista crize locale și sezoniere, în special în țările cu rate mici de vaccinare. Epidemiologii trebuie să trateze cu grijă de noile variante, care ar putea fi capabile să evite imunitatea oferită de vaccinuri. Chiar și așa, în următorii ani, pe măsură ce Covid va deveni o boală endemică, precum gripa sau răceala, viața, în cea mai mare parte a lumii, este probabil să revină la normal – cel puțin, normalul post-pandemie.

În spatele acestei perspective se află atât un succes uluitor, cât și un eșec deprimant. Succesul este că un număr foarte mare de oameni au fost vaccinați și că, în fiecare fază a bolii, de la simptome ușoare până la terapie intensivă, noile medicamente pot reduce acum foarte mult riscul de deces. Crearea rapidă și acordarea de licențe atâtor vaccinuri și tratamente pentru o nouă boală este un triumf științific.

Pentru vaccinul antipoliomielită au fost necesari 20 de ani, între testele timpurii și prima licență acordată în SUA. Până la sfârșitul anului 2021, la doar doi ani după ce SARS-COV2 a fost identificat pentru prima dată, lumea producea aproximativ 1,5 miliarde de doze de vaccin în fiecare lună.

Imunitatea a fost dobândită cu un cost teribil

Vaccinurile nu oferă totuși o protecție completă, mai ales în rândul persoanelor în vârstă. Totuși, și aici, știința medicală a făcut față provocării. De exemplu, simptomele precoce pot fi tratate cu molnupiravir, o pastilă antivirală administrată oral de două ori pe zi, care, în studii, a redus la jumătate decesele și internările la spital. Cei grav bolnavi pot primi dexametazonă, un corticosteroid ieftin, care reduce riscul de deces cu 20-30%. Pentru fazele intermediare există medicamente precum remdesivir sau cocktail-ul de anticorpi produs de Regeneron.

Însă, alături de acest succes este și un eșec. Un alt motiv pentru care Covid va face mai puțin rău în viitor este că a făcut deja destul de mult în trecut. Un număr foarte mare de oameni sunt protejați de variantele actuale ale SARS-Cov-2 doar pentru că au fost deja infectați. Dar mulți alții, în special în țările în curs de dezvoltare, vor rămâne neprotejați de vaccinuri sau medicamente până în 2022.

Imunitatea a fost dobândită cu un cost teribil. The Economist a urmărit decesele în exces în timpul pandemiei – mortalitatea are valori peste cele la care te-ai fi așteptat într-un an normal. Pe 22 octombrie, estimările arătau un total global de 16,5 milioane de decese (cu un interval de la 10,2 milioane la 19,2 milioane), care a fost de 3,3 ori mai mare decât numărul oficial. Utilizând ipoteze legate de ponderea infectărilor mortale, o estimare sugerează că aceste decese sunt rezultatul a 1,5 miliarde-3,6 miliarde de infecții – de șase până la 15 ori numărul înregistrat oficial.

Combinația dintre infectare și vaccinare explică de ce, spre exemplu, în Marea Britanie, 93% dintre adulți aveau anticorpi specifici Covid în toamnă. Oamenii se pot reinfecta, așa cum arată cifrele din Marea Britanie, dar cu fiecare expunere la virus, sistemul imunitar devine mai bine antrenat pentru a-l respinge.

Noile tratamente și faptul că mai mulți tineri sunt infectați explică de ce rata mortalității în Marea Britanie este acum doar o zecime din ceea ce era la începutul anului 2021. Și alte țări vor urma acea traiectorie pe drumul spre endemicitate.

Doar o altă boală endemică

Oamenii vor muri din cauza Covid pentru că sunt în vârstă sau prezintă comorbidități, nu sunt vaccinați sau nu își permit medicamentele. Mulți vor rămâne vulnerabili pentru că refuză să primească un vaccin atunci când li se oferă unul – un eșec al educației sanitare.

Epidemia nu s-a terminat încă. Dar, până în 2023, nu va mai fi o boală mortală pentru majoritatea oamenilor din lumea dezvoltată. Va reprezenta în continuare un pericol mortal pentru miliarde de cetățeni din lumea săracă. Dar, din păcate, același lucru este valabil și pentru multe alte boli. Covid este pe cale să devină doar o altă boală.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook