Universitatea Oxford începe testarea vaccinului anti-Covid pentru copii peste 6 ani

Universitatea Oxford începe testarea vaccinului anti-Covid pentru copii peste 6 ani

Cercetătorii Universității Oxford încep o serie de teste pentru a stabili dacă vaccinul împotriva coronavirusului dezvoltat de universitate împreună cu compania AstraZeneca este eficient și pentru copii și adolescenți. Studiul va cuprinde 300 de voluntari cu vârste cuprinse între 6 și 17 ani. Primele teste vor începe luna aceasta.

„Deși majoritatea copiilor nu sunt afectați de coronavirus și este puțin probabil să dezvolte forme severe, este important să determinăm siguranța și puterea răspunsului imun la copii și adolescenți. Vaccinarea ar putea fi benefică pentru unii dintre ei”, explică profesorul Andrew Pollard, coordonator al studiului.

Rinn Song, medic pediatru și om de știință la Oxford Vaccine Group, a declarat: „Pandemia Covid-19 a avut un impact negativ asupra educației, dezvoltării sociale și bunăstării emoționale a copiilor și adolescenților, dincolo de boală”.

Potrivit Royal College of Pediatric Health, Covid-19 poate provoca decese și boli grave pentru copiii mici, dar în cazuri foarte rare. Studiile au arătat că mortalitatea legată de coronavirus este mai mare la vârstnici decât la tineri.

Sursa: RTBF

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook