Trump despre coronavirus: „Dacă ne oprim din testat, vom avea foarte puține cazuri, sau chiar deloc”

Trump despre coronavirus: „Dacă ne oprim din testat, vom avea foarte puține cazuri, sau chiar deloc”

Președintele Statelor Unite a îndemnat la calm privind numărul în creștere a numărului de noi infectări, spunând că este efectul intensificării testării.

„Dacă ne oprim acum din testat, o să avem foarte puține cazuri, sau chiar deloc”, a spus Trump în cadrul conferinței de la Casa Albă, organizată ieri seară.

Trump obișnuiește să diminueze gravitatea situației, spunând că America este țara cu cele mai multe testări, de aici și numărul mare de cazuri confirmate.

El susține că strategia de testare în masă este un avantaj în gestionarea crizei de sănătate, dar, în mod evident, sunt înregistrate și cele mai multe cazuri active.

„Testele noastre sunt mult mai avansate și mult mai numeroase decât în orice altă țară (am făcut o treabă excelentă în această privință) și de aici rezultă numărul mare de cazuri. Fără testare, sau cu o testare slabă, n-am înregistra cazuri. Testarea este o armă cu două tăișuri – Ne face să arătăm rău în statistici, dar e bine e benefică”, a scris Trump într-o postare pe Twitter.

Casa Albă a transmis că nu va impune noi măsuri de carantină, ținând cont de impactul negativ pe care acestea le-au avut asupra economiei.

Numărul de cazuri noi a crescut alarmant săptămâna trecută, conform datelor prezentate de The New York Times, dar statistica poate fi înșelătoare, având în vedere că majoritatea statelor au și testat mai mulți cetățeni față de perioada anterioară.

SUA au înregistrat până în acest moment peste două milioane de cazuri și mai bine de 100 de mii de victime.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook