Teatrele din administrarea Primăriei Capitalei vor fi închise până pe 31 martie

Teatrele din administrarea Primăriei Capitalei vor fi închise până pe 31 martie

Primarul Capitalei a convocat în acestă dimineață un comandament de urgență, pentru a lua măsurile cuvenite în contextul extinderii epidemiei de coronavirus în București. Două cazuri au fost, opt persoane sunt în carantină, iar 870 sunt în izolare la domiciliu.

Gabriela Firea a decis suspendarea tuturor spectacolelor din cele 14 teatre care se află în administrarea Primăriei București, dar și suspendarea concertelor și tuturor manifestărilor de tip cultural și sportiv. De altfel, există măsuri sporite pentru dezinfectarea și decontaminarea mijloacelor de transport în comun.

Primarul a precizat că înțelept ar fi să fie închise și școlile, însă decizia nu-i poate aparține, întrucît ele sunt în administrația primăriilor de sectoare: “Văd autorități care se tem să ia măsuri dure, eu îmi asum să fiu criticată. Dar le transmit autorităților centrale că, cel puțin pe raza municipiului București, unde suntem 4 milioane de suflete, școlile și grădinițele trebuie închise pentru a limita răspândirea coronavirusului.”

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook