„Suntem copii aflați sub tutela statului”. Lumea pandemică, împărțită între cei care dau ordine și subordonați

De Thierry Wolton, jurnalist și eseist, autorul volumului O istorie mondială a comunismului.

În trenul TGV Aix-en-Provence / Paris, plin de turiști care se întorc acasă în această duminică de sfârșit de august, controlorul șef transmite un mesaj: „După mai multe verificări, am observat că mulți dintre voi nu purtați mască. Vom fi obligați să vă amendăm sau să oprim trenul pentru a vă preda autorităților. Vă reamintesc că măștile sunt făcute pentru a ne proteja de voi”. Fără îndoială că a vrut să spună „să ne protejăm unul pe celălalt”, cel puțin așa sper. Un lapsus evocator în orice caz, la fel ca și amenințările cu sancțiuni.

Această situație ilustrează climatul de intimidare în care trăim. În timp ce toată lumea trebuie să poarte mască, nu suntem cu toții egali în fața constrângerii. De o parte sunt cei cărora li se cere să poarte masca fără drept de apel, de cealaltă parte cei care se asigură că ordinele sunt aplicate fără discuții. Cam ca într-o închisoare în care prizonierii și gardienii se află în aceeași clădire, dar nu din aceleași motive, si mai ales nu cu aceleași drepturi și aceleași puteri. În acea zi controlorul și-a îndeplinit datoria, amenințările exprimand totuși o bucurie, inconștientă fără îndoială, a puterii exercitate în acel moment precis asupra sutelor de oameni.

De la cel mai înalt nivel al statului, inclusiv prefecți, primari, ofițeri de poliție, paznici de magazine, ca să nu mai vorbim de „experți”, lumea noastră pandemică este împărțită între cei care dau ordine și subordonați. În timp ce toată lumea este în aceeași barcă, nu avem toți aceleași puteri: unii veghează și obligă iar ceilalți, majoritatea, trebuie să se mulțumească să se supună ordinelor.

Niciodată, sau doar foarte rar, este invocată responsabilitatea fiecărei persoane: ordinul militar a fost preferat ordinii democratice, conștiinței cetățenilor. Sancțiunea a fost pusă înaintea reflecției

O altă scenă trăită, de data aceasta într-un supermarket. Un bărbat ajunge la casa de marcat si își cere scuze pentru că nu are mască, folosind tricoul pentru a-și proteja gura și nasul. Persoana întreabă casierul dacă îi poate vinde o mască. I se răspunde că nu și, dublă sancțiune, casierul l-a obligat pe client să părăsească magazinul fără să poată achita și lua cumpărăturile. Nu este acesta abuzul unei mici puteri, acela al umilirii celuilalt?

Nu există nicio îndoială că aceste reacții de apel la ordine sunt bine intenționate, în speranța de a reduce epidemia. Totuși, infantilizarea – ascultă și taci – pe care toți cei care au un mic strop de putere o impun celorlalți poate irita pe termen lung.

De la « declarația pe proprie răspundere » solicitată în timpul izolării, până la purtarea obligatorie a măștii, liderii de stat și oficialii acționează sub ideea de «în caz că…», punându-i pe toți în aceeași oală, în numele binelui comun. Pentru că astfel e egalitate? Eventual.

Niciodată, sau doar foarte rar, este invocată responsabilitatea fiecărei persoane: ordinul militar a fost preferat ordinii democratice, conștiinței cetățenilor. Sancțiunea a prevalat asupra reflecției. Există o lipsă de încredere în cetățean, tratat ca un copil, același cetățean considerat adult responsabil atunci când vine vorba de vot. Din această situație reiese sentimentul neplăcut de a fi respectați doar atunci când suntem utili puterii (în sens larg), dar reduși la o cantitate neglijabilă, considerați iresponsabili pentru sine și pentru alții în fața virusului.

Niciodata nu este bine să ne predăm orbește puterii, oricare ar fi aceasta, doar pentru că știe mai bine decât noi

Suntem în război, a avertizat președintele Frantei. Franța a funcționat de atunci ca o armată în fața unui dușman invizibil.

Toate acestea nu sunt lipsite de pericol pentru sănătatea democratică a unei țări atunci când apar atât de multe întrebări care merită dezbătute: volatilitatea presupusă a virusului în aer; eficiența unei măști care e atinsă în mod constant, pusă și scoasă cu mâinile, care nu sunt întotdeauna curate; relația dintre reapariția anunțată a pandemiei și utilizarea – în cele din urmă – a testării masive; problema imunității colective care este cu siguranță mai importantă decât cea anunțată inițial; mutația virusului, care a devenit aparent mai puțin virulent; piramida riscurilor care s-a inversat în funcție de vârsta, de la cei mai în vârstă la cei tineri. Toate acestea sunt menționate, bineînțeles, dar de fiecare dată ne bazăm pe „înțelepciunea” celor care știu și decid, fără discuții, conform procesului de infantilizare impus din start.

Majoritatea populației acceptă această soartă dacă am crede sondajele, fără îndoială din cauza unei temeri legitime de contaminare. Cu toate acestea, există în acest conformism voluntar, așa cum vorbim despre servitute voluntară, ceva îngrijorător pentru democrație. Niciodată nu este bine să ne predam orbește puterii, oricare ar fi aceasta, sub pretextul că știe mai bine decât noi sau pentru că funcționează pentru bunăstarea generală.

În ultimele luni, libertățile noastre au fost cel putin « erodate », ca să spunem asa. Dacă circumstanțele o cer, vigilența este necesară pentru a evita să mergem pe o cale pe care am regreta-o cu toții.

Sursa: Le Figaro