SUA finanțează cu 1 miliard de dolari scutul anti-rachetă israelian, Iron Dome

SUA finanțează cu 1 miliard de dolari scutul anti-rachetă israelian, Iron Dome

Statele Unite aprobă proiectul de subvenționare a sistemului de apărare israelian, Iron Dome. Camera Reprezentanților a votat planul de 1 miliard de dolari pentru finanțarea scutului anti-rachetă din Israel. Inițiativa a fost inițial respinsă, după ce mai mulți democrați au contestat-o.

S-a revenit asupra ei în urma valului de critici care spuneau că mișcarea semnalează că SUA își retrage susținerea pentru Israel.

Legea a trecut cu 420 de voturi pentru și 9 împotrivă, iar acum merge spre Senat, pentru aprobare.

Israel mulțumește pentru sprijin

Statele Unite au ajutat la dezvoltarea scutului de-a lungul anilor. Iron Dome s-a dovedit a fi extrem de eficient în interceptarea rachetelor care țintesc Israelul.

Premierul israelian Naftali Bennett le-a mulțumit membrilor Camerei: „Cei care pun sub semnul întrebării sprijinul american au primit un răspuns răsunător azi. Israelienii le mulțumesc americanilor și reprezentanților lor pentru strânsa prietenie.”

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook