SUA| Copiii sub 12 ani vor fi vaccinați anti-Covid la începutul anului 2022, estimează Anthony Fauci

SUA| Copiii sub 12 ani vor fi vaccinați anti-Covid la începutul anului 2022, estimează Anthony Fauci

Vaccinarea copiilor este un subiect intens dezbătut în Statele Unite, deoarece inițiativa ar putea ușura procesul de reluare a cursurilor față în față. Milioane de copii încă urmează școala online. Situațiile sunt foarte diverse, în funcție de state și de natura școlilor (publice, private, religioase), precum și de confruntarea între autorități și profesori cu privire la redeschiderea unităților.

Pentru moment, niciunul dintre cele trei vaccinuri autorizate în Statele Unite (Pfizer/BioNTech, Moderna, Johnson & Johnson) nu poate fi administrat copiilor sub 16 ani. Dar dr. Fauci a declarat pentru NBC că unele companii au demarat deja studii pentru a reduce „treptat” limita de vârstă: „Nu vrem să trecem de la 12 ani la șase luni într-o singură mișcre, începem prin a coborî de la 12 la 9, apoi de la 9 la 6, de la 6 la 2…”.

Având în vedere progresul rapid al studiilor, imunologul Anthony Fauci preconizează că cei sub 12 ani vor fi vaccinați cel mai devreme la sfârșitul anului. „Sau, cel mai probabil, în primul trimestru al anului 2022”. Liceenii vor fi vaccinați „începând din toamnă”. „Nu sunt sigur dacă vom începe exact din prima zi a anului școlar, dar vom fi pe aproape”, spune el.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook