Statele Unite vor să administreze tuturor americanilor o a treia doză, la opt luni după a doua

Statele Unite vor să administreze tuturor americanilor o a treia doză, la opt luni după a doua

Experții americani vor să recomande administrarea unei a treia doze de vaccin Covid-19 pentru toți cetățenii, indiferent de vârstă, la opt luni după a doua injecție, pentru a asigura o protecție de lungă durată împotriva coronavirusului.

Potrivit The Associated Press, care citează două surse care au vorbit sub protecția anonimatului, a treia doză de vaccin trebuie administrată numai după ce Agenția Statelor Unite pentru Medicamente (FDA) dă aprobarea.

Pfizer/BioNTech a solicitat autorităților sanitare din SUA autorizarea unei a treia doze pentru vaccinul Covid-19, prezentând rezultate preliminare încurajatoare.

„Datele pe care le-am văzut până acum sugerează că o a treia doză a vaccinului declanșează niveluri de anticorpi care le depășesc semnificativ cele observate după două doze”, spune Albert Bourla, CEO Pfizer.

Doza de rapel, administrată între 6 și 12 luni după primele două, „ar putea ajuta la reducerea ratelor de infectare la persoanele vaccinate anterior și la un control mai bun al răspândirii variantelor”, crede Ugur Sahin, șeful BioNTech.

„Rezultatele fazei 3 sunt așteptate în curând și vor fi transmise către FDA, Agenția Europană pentru Medicamente (EMA) și altor autorități de reglementare din întreaga lume”, arată comunicatul.

Oficialii intenționează să anunțe decizia săptămâna asta.

Dr. Francis S. Collins, directorul Institutului Național de Sănătate, a declarat pentru Fox News Sunday că „există teama că eficacitatea vaccinului ar putea începe să scadă”.

Oficialii federali din domeniul sănătății sunt deosebit de îngrijorați de datele din Israel, care sugerează că eficiența vaccinului Pfizer/BioNTech împotriva formelor severe a scăzut semnificativ pentru persoanele în vârstă care au primit a doua doză în ianuarie sau februarie.

Sursa: New York Times

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook