Start vaccinare| Primul pacient din lume vaccinat cu produsul Pfizer/BioNTech

Start vaccinare| Primul pacient din lume vaccinat cu produsul Pfizer/BioNTech

Moment istoric în lupta împotriva coronavirusului. În Marea Britanie a început campania de vaccinare, iar primul pacient a fost deja vaccinat cu produsul dezvoltat în colaborare de companiile Pfizer și BioNTech.

Margaret Keenan, de 90 de ani, a devenit prima persoană din lume care a fost vaccinată împotriva Covid-19. Asistenta May Parsons i-a administrat vaccinul la primele ore ale dimineții, la spitalul Universitar din Coventry.

Ea a declarat că „este un privilegiu” să fie prima persoană vaccinată și că „este cel mai frumos cadou în avans” pe care l-ar fi putut primi de ziua ei, încât acum poate să petreacă timp cu prietenii și familia, după ce a fost singură „aproape tot anul”.

„Sfatul meu pentru cei care au ocazia de a primi vaccinul este să-l accepte – dacă eu pot să mă vaccinez, la 90 de ani, și tu poți”.

Marea Britanie este prima țară care a autorizat folosirea vaccinului Pfizer / BioNTech.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook